De obicei după sărbători nutriționiștii ne recomandă să alegem preparate mai ușoare pentru organism. O ciorbă de varză sau de salată este ideală. Aduce un aport de vitamine și te revigorează.
Iată rețeta pentru ciorba de salată! Poftă bună!
Timp de preparare: 15 minute
Timp de gatire: 50 minute
INGREDIENTELE REȚETEI:
- 2 buc. Salate mărime potrivită
- 2 buc. Morcovi medii
- 2 legături Mărar
- 100 g Țelină sau o bucată mică
- 250 ml Suc de roșii sau roșii la conservă
- 200 g Bacon tăiat
- 4 buc. Ouă
- 1 buc. Pătrunjel rădăcină
- 1 buc. Ceapă
- 3-4 linguri Oțet după gust
- Delicat legume sau sare, după gust
ETAPELE DE PREPARARE:
1. Într-o oală de 4-5 kg se pune apa la fiert. Se adaugă zarzavaturile (morcov, pătrunjelul rădăcină, țelina, ceapa) și se lasă 30 de minute.
2. Între timp punem baconul la prăjit într-un stop de ulei. Batem cele patru ouă întregi și le adăugăm peste bacon. Tăiem cu lingura de lemn bucățele și le răsturnăm în oala de ciorbă.
3. Spălăm salata, o tăiem mărunt sau după preferințe și o punem în oala cu ciorbă. Adăugăm mai apoi sucul de roșii sau roșiile la conservă.
4. Se pune delicatul și se mai lasă 10-15 minute la fiert. Adăugăm după gust oțetul.
5. Spălăm mărarul, îl tăiem mărunt și îl adăugăm în oală și stingem focul la ciorbă.
Poftă bună!