Premierul Luca Niculescu l-a numit șef al Cancelariei pe Oleg Ungureanu.
Prim-ministrul Luca Niculescu, l-a numit, luni, 26 octombrie, în funcția de șef al Cancelariei premierului pe Oleg Ungureanu, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial.
"Decizie pentru numirea domnului Oleg Ungureanu în funcția de șef al Cancelariei Prim-Ministrului, cu rang de ministru", se arată în hotărârea publicată în Monitorul Oficial.
Oleg Ungureanu, retras din postul de consul la Lyon
Oleg Ungureanu a fost retras săptămâna trecută din postul de consul la Lyon tocmai pentru a putea fi numit șef al Cancelariei premierului.
"Potrivit Hotărârii de Guvern, domnul Oleg Ungureanu se recheamă din calitatea de consul general, şef al Consulatului General al României la Lyon, Republica Franceză", a anunţat atunci Executivul, precizând că "Oleg Ungureanu a fost numit în această funcție prin HG nr. 687/2023".
Cine este Oleg Ungureanu
Oleg Ungureanu este originar din Republica Moldova, absolvent al Universității din Cernăuți, dar a lucrat în Ministerul de Externe al României. Anterior, a ocupat inclusiv funcția de prim-colaborator la Ambasada României din Roma și a oferit consiliere pe probleme de politică externă.
Atunci când a fost numit consul general al României la Lyon, în luna august 2023, Oleg Ungureanu avea deja o experiență vastă în cadrul Ministerului Afacerilor Externe (MAE) din România. După ce a fost numit la conducerea misiunii diplomatice de la Lyon, Ungureanu și-a început activitatea pe teren în Franța la începutul anului 2024.
De atunci, el s-a ocupat îndeaproape de relațiile diplomatice și culturale cu comunitatea românească și autoritățile locale din regiune. Oleg Ungureanu a mai fost diplomat și la Paris, dar și la Bruxelles. În Belgia, a coordonat secția consulară a Ambasadei României în Belgia.
Precizăm că numirea lui Oleg Ungureanu la Guvern este a doua provenită din MAE după ce, miercuri, 21 octombrie, Mihaela-Ilincuţa Ştefan-Simion a fost numită în funcţia de director de cabinet al premierului Luca Niculescu. Reamintim totodată că prim-ministrul României merge, marți, 27 octombrie, în Republica Moldova, la invitația prim-ministrului Republicii Moldova, Vasile Tofan. Aceasta va fi prima vizită externă a lui Luca Niculescu în calitate de premier.