Victima a sunat la 112 şi a solicitat sprijin după ce a fost muşcată de câine, intervenind şi un echipaj de jandarmi, potrivit Agerpres.
Biroul de presă al Jandarmeriei Arad a precizat că femeia a relatat că se afla la plimbare cu nepoţelul, în cartierul Micălaca, când proprietara unei case a deschis poarta, iar câinii au ieşit în stradă.
"Au ieşit doi câini de talie medie şi s-au năpustit asupra femeii şi copilului aflaţi la plimbare. Aceasta a încercat să-şi apere nepoţelul punându-se în faţa câinilor agresivi. Unul dintre câini a muşcat-o, provocându-i o leziune la nivelul şoldului. Cei doi câini au fost imobilizaţi de către proprietară şi introduşi în curtea imobilului", arată Jandarmeria.
Victima a fost transportată cu o ambulanţă la spital pentru îngrijiri. Jandarmii au întocmit pe numele proprietarei câinilor actele necesare începerii urmăririi penale pentru vătămare corporală.