DCNews Politica Bercea-Băsescu. MIRCEA BĂSESCU, din arest: Nu mi se trage de la fini

Bercea-Băsescu. MIRCEA BĂSESCU, din arest: Nu mi se trage de la fini

\"Nu mă simt vinovat cu nimic. Am luat totul ca pe o glumă. De exemplu, când pe film spun \"la mine au ajuns 250.000\" fac o pauză după care continui \"mi s-a pus mormanul de dolari\". Acei bani erau însă luaţi de Căpăţână, care temanându-se de membrii familiei Bercea m-au transformat pe mine în intermediar, ca să îi restitui eu. Din acest motiv au refuzat să dea filmele originale, fiindcă s-a umblat pe ele. Oricum, nu cred că mi se trage de la finii mei, cred că este mâna altcuiva\", a declarat Mircea Băsescu, în interviul acordat România TV.

Citește și Bercea-Băsescu. MIRCEA BĂSESCU vrea în arest la domiciliu

De asemenea, Mircea Băsescu a precizat și că, de când se află în arest, nu a vorbit cu fratele său, președintele Traian Băsescu.

\"Nu, el nu poate să mă sune în arest, iar eu nu am încercat să îl contactez\", a mai spus Mircea Băsescu.

Citește și Scandal Mircea Băsescu-Bercea Mondial: Ne-a cerut inițial un milion de euro

Mircea Băsescu se află în arest după ce Curtea de Apel din Constanţa a respins, vineri, contestaţia fratelui preşedintelui şi a decis să prelungească starea de arest preventiv cu încă 30 de zile.

Știri similare din categoria Politica Vezi toate articolele