Administrația Națională de Meteorologie a emis, joi, 12 noiembrie, mai multe avertizări de Cod galben și Cod portocaliu de vreme severă, care vizează o mare parte a României.
Meteorologii anunță ploi torențiale, cantități de apă de până la 90 de litri pe metru pătrat, rafale de vânt care pot atinge 140 km/h la munte și ninsori la altitudini mari. Începând de sâmbătă, temperaturile vor scădea accentuat în întreaga țară.
În intervalul 12 noiembrie, ora 10 – 14 noiembrie, ora 20, temporar va ploua moderat cantitativ în vestul, nord-vestul și local în centrul țării. Ploile vor avea mai ales caracter de aversă vineri (13 noiembrie) și pe alocuri vor fi însoțite de descărcări electrice și de intensificări de scurtă durată ale vântului. În noaptea de vineri spre sâmbătă (13 / 14 noiembrie) la altitudini mai mari de 1500 m, cu precădere în Carpații Meridionali și de Curbură va ninge și se va depune strat de zăpadă (în general de 5...10 cm).
Local cantitățile de apă vor fi în general de 30...60 l/mp, iar în Carpații Occidentali, izolat vor depăși 80 l/mp.
Vântul va avea intensificări temporare în noaptea de joi spre vineri (12/13 noiembrie) la munte și în regiunile vestice, apoi în toată țara. Vor fi viteze la rafală în general de 50...65 km/h, iar la munte de peste 90 km/h.
Sâmbătă (14 noiembrie) vremea se va răci accentuat, iar temperaturile maxime se vor situa în general între 5 și 10 grade.
Avertizare de COD GALBEN
În intervalul 12 noiembrie, ora 10 – 13 noiembrie, ora 10 sunt vizate ploi însemnate cantitativ în Maramureș, Crișana, nordul, estul și sud-vestul Transilvaniei, precum și în Carpații Occidentali, vestul Carpaților Meridionali și local în Carpații Orientali
În intervalul menționat, în Maramureș, Crișana, nordul, estul și sud-vestul Transilvaniei, precum și în Carpații Occidentali, vestul Carpaților Meridionali și local în Carpații Orientali va ploua. Ploile vor avea mai ales caracter de aversă, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi însemnate, în general de 25...50 l/mp.
COD PORTOCALIU
În intervalul 12 noiembrie, ora 10 – 13 noiembrie, ora 10, în zona Munților Apuseni vor fi perioade cu ploi torențiale importante cantitativ. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 50...80 l/mp, și izolat în jurul a 90 l/mp.
De asemenea, în noaptea de joi spre vineri (12/13 noiembrie), vântul va avea intensificări în Banat, Crișana și la munte cu viteze de 50...70 km/h, iar pe creste montane rafalele vor fi de 90...100 km/h.
ANM a emis un nou Cod Galben în interval de valabilitate: 13 noiembrie, ora 10 – 13 temporar vântul va avea intensificări în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, Dobrogea, nord-estul și estul Munteniei și în sud-vestul Olteniei cu viteze la rafală de 50...70 km/h.
În intervalul 13 noiembrie, ora 10 – 13 noiembrie, ora 21, în Carpații Occidentali, vestul Carpaților Meridionali și în nordul Carpaților Orientali vor fi perioade în care va ploua însemnat cantitativ. Vor fi mai ales averse însoțite de descărcări electrice, iar cantitățile de apă în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi în general de 25...30 l/mp.