UPDATE 2:
Mircea Bezergheanu, un fotograf din Galați care a fost în localitatea Greci din Tulcea, a postat mai multe poze cu dezastrul provocat de incendiu.
"Astă noapte am fost la Greci, unde ardea pădurea. Am plecat de acolo pe la ora 8:30. În foto 2 vedeți focarele care au continuat să ardă peste noapte. Nu a bătut vântul, iar asta a oprit extinderea focului. Pompierii au lucrat toată noaptea, stingând cât se putea. Acum e mai bine, iar astăzi, spre seară e posibil să plouă. Dorm un pic, apoi văd ce fac și mă duc iar", a scris Mircea Bezergheanu pe pagina sa de Facebook.
UPDATE 1:
Un elicopter Black Hawk al Inspectoratului General de Aviaţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne intervine și marți dimineața pentru stingerea incendiului izbucnit luni în apropierea satului Greci, care până acum a afectat circa 80 de hectare de vegetaţie uscată şi pădure, transmite Agerpres.
Știrea inițială:
Circa 80 de hectare de vegetaţie uscată şi pădure au fost afectate de incendiul izbucnit luni seara în apropierea satului Greci, a anunţat Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Pentru stingerea incendiului a acţionat şi un elicopter Black Hawk din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care, în timpul intervenţiei, a efectuat 12 aruncări cu apă.
Totodată, în ajutorul pompierilor au sărit mai mulți voluntari, după ce reprezentații Primăriei Greci au cerut ajutorul populației.
"Urgență majoră! Arde pădure! Vă rugăm să sprijiniți cu tot ce puteți la stingerea incendiului! Este nevoie de voluntari cu lopeți, mături de curte, tot ce considerați că poarte ajuta. De asemenea, puteți contribui cu sticle de apă pentru cei ce sting incendiul! Vă rog să ne mobilizam împreună pentru a aplana focul", se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Primăriei Greci.
Ulterior, zeci de persoane s-au mobilizat pe Facebook pentru a ajuta la stingerea incendiului și pentru a preveni extinderea flăcărilor care amenințau casele oamenilor din Greci. Spre exemplu, un bărbat a anunțat aseară că pleacă din Galați pentru a da o mână de ajutor și i-a îndemnat și pe alți internauți să i se alăture.
Potrivit unui comunicat al IGSU, intervenția aeriană va fi reluată în cursul acestei dimineți.
"În cursul zilei de ieri, în jurul orei 16:41, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Tulcea a fost solicitat să intervină în localitatea Greci, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și pădure de conifere.
La sosirea echipajelor de intervenție, la locul evenimentului, arderea se manifesta cu flacără deschisă și degajări de fum la coronamentul unei păduri de conifere de la marginea localității, cu posibilități de propagare la mai multe locuințe. A fost realizat dispozitiv de protecție în zona locuibilă, la ora 17.55 incendiul fiind localizat pe latura spre case. Suprafața afectată de incendiu este de aproximativ 80 ha.
Pentru localizarea și lichidarea focarelor, a fost mobilizat un efectiv de 25 de pompieri militari, cu 4 autospeciale de stingere, sprijiniți de ambulanțe SMURD.
Alături de pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Măcin și Detașamentului de Pompieri Tulcea, au acționat și reprezentanți ai Ocolului Silvic, echipaje ale Administrației Parcului Național Munții Măcinului, Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență din comunele Greci, Cerna și Hamcearca.
Lupta cu flăcările continuă și în această dimineață
Având în vedere terenul greu accesibil forțelor de intervenție terestre, a fost solicitat în sprijin elicopterul Black Hawk, din cadrul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, echipat cu sistem Bambi Bucket.
Pe durata misiunii, aeronava a efectuat 12 aruncări de apă, contribuind semnificativ la limitarea extinderii incendiului. După finalizarea intervenției, elicopterul s-a retras la bază, la ora 21.30.
Activitatea de stingere a fost continuată pe timpul nopții de către echipajele terestre, iar intervenția aeriană va fi reluată în cursul acestei dimineți" transmite IGSU.
De la începutul acestei luni, în judeţul Tulcea, s-au înregistrat mai multe incendii, cel mai mare dintre ele fiind semnalat în apropiere de satul Chilia Veche, Delta Dunării, unde timp de aproape patru zile au ars peste 1.300 de hectare de vegetaţie uscată şi pădure, din cauza unui scurtcircuit apărut la un transformator electric, potrivit ISU Delta.
De asemenea, în apropiere de municipiul Tulcea, au ars circa 536 de hectare de vegetaţie uscată, în urma a două incendii cauzate de utilizarea focului în spaţii deschise, amintește Agerpres.
La Niculiţel, au fost afectate peste 400 de hectare de vegetaţie uscată şi fond forestier, din cauza unui staniol, a unei sticle sau a unei doze de aluminiu aruncate la întâmplare şi în care s-a reflectat soarele, cel mai probabil.