DCNews Stiri Alertă în Tulcea. Există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian

Alertă în Tulcea. Există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian

Foto: Pixabay.com

Avertizarea a fost transmisă în urma informațiilor primite din partea MApN și are o durată de 90 de minute.

"În urmă cu scurt timp, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a emis un mesaj de tip RO-Alert pentru zona de Nord a judeţului Tulcea prin care informează locuitori despre posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Acest mesaj este trimis după ce structurile cu rol de apărare a frontierelor au detectat posibile ţinte în apropiere de graniţele României", a transmis, miercuri seară, ISU Tulcea.

"Facem precizarea că în astfel de situații nu teritoriul Românesc este vizat de atacurile Federației Ruse ci zone și obiective portuare aflate pe
malul stâng al Brațului Chilia Veche, pe teritoriul Ucrainei", potrivit aceleiași surse.

"Avem un singur apel până în acest moment, din zona Grindu, un locuitor a anunţat că ar fi auzit o bubuitură. Colegii din dispecerat au discutat cu apelantul şi i-au explicat situaţia", a adăugat sursa citată.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele