Un tânăr în vârstă de 28 ani, din Iaşi, a decedat în urma unui accident rutier pe care l-ar fi provocat miercuri după-amiază pe drumul european E85, în localitatea Horia, o altă tânără fiind rănită şi transportată la spital.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, Robert Costan, a declarat că victima se afla la volanul unui autoturism şi pe fondul neatenţiei ar fi pătruns pe sensul opus de deplasare, intrând în coliziune cu un alt autoturism condus de o femeie în vârstă de 30 ani, din Roman.
Din impact a rezultat vătămarea corporală a ambilor conducători auto, care au fost preluaţi şi transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale. Ulterior, în urma leziunilor suferite, tânărul din Iaşi a decedat. Până în acest moment nu a fost posibilă testarea alcoolscopică a conducătorilor auto, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.