"We Are One!" s-a numit concertul organizat sâmbătă de către ProTV. Organizatorii au anunțat că toți banii - colectați din bilete și donații - vor ajunge la Crucea Roșie Română. 35 de mii de oameni au înfruntat frigul și au creat un munte de solidaritate. I-au ascultat pe cei 35 de artiști români și străini care au urcat pe scenă, la Arena Națională, potrivit stirileprotv.ro.
Cel mai așteptat artist a fost DJ-ul olandez Armin Vun Buren, care și-a început show-ul cu un mesaj puternic pentru poporul greu încercat al Ucrainei:
„Poate nu astăzi, poate nu mâine, dar într-o zi ne vom întoarce victorioși pe pământurile noastre. Suntem vecini, nu suntem separați de granițe, ci legați de o forță invizibilă. O lumină care strălucește în inima fiecăruia dintre noi. Suntem un singur popor, cu o singură inimă, cu un singur scop, cu un singur țel și acesta este să ne ridicăm din nou.”
Și artista ucraineană Jamala, laureata concursului Eurovision din 2016, a cântat pentru poporul ei. Tânăra şi cei doi copii ai săi s-au refugiat în ţara noastră din calea războiului.
35 de artiști români și internaționali au răspuns pozitiv invitației de a cânta pentru Ucraina
Printre ei, Irina Rimes, Andra, Vama și Inna.
Irina Rimes: „Dacă există ceva mai prețios în lume, acest lucru este pacea, și astăzi n-o avem, iar muzica este cea care trebuie să aducă pace, pentru că muzica este cea care trebuie să transmită iubire”, potrivit sursei ProTv.
Pe scenă a urcat și britanicul Tom Odell. Piesa lui, “Another Love”, a devenit imnul celor care cer în stradă, zilele acestea, încetarea războiului din Ucraina. Cu o zi în urmă, artistul a susţinut un mini concert pentru refugiați şi în Gara de Nord.
Mesaje de susținere adresate poporului ucrainean au venit și din partea oamenilor, nu numai a artiștilor.
„Să reziste pentru că istoria le va da dreptate.”
„Ne-am unit toți pentru o cauză comună.”
„Să lupte în continuare, noi suntem alături de ei. Sunt sigur că următoarea perioadă va fi bună pentru toți”.