"6,9 pe scara Richter" de Nae Caranfil - lansare în 30 de orașe din țară

Jazz-dance pe muzică și versuri semnate de Nae Caranfil, în comedia „6,9 pe scara Richter”, din 20 ianuarie în 30 de orașe din țară.


Regizorul și scenaristul Nae Caranfil este deopotrivă autorul textelor și compozitorul pieselor muzicale de pe coloana sonoră a celui mai recent film al său, 6,9 pe scara Richter, o comedie cu momente de musical puse în scenă de coregraful sârb Milan Gromilić. Filmul va avea premiera în cinematografe pe 20 ianuarie 2017.

Pasiunea regizorului Nae Caranfil pentru musical este veche dar, deși nu se află la primul său proiect muzical, 6,9 pe scara Richter, este primul film la care semnează muzica și versurile: „Compun muzică oarecum în același mod în care îmi scriu și scenariile. Caut, nimeresc sau mă las sedus de o «frază» muzicală; câteva note. După care încep să construiesc și să structurez în jurul ei, să dezvolt și să complic ideile muzicale, încercând în același timp să nu pierd din vedere subiectul: ce vreau să povestesc. Căci muzica povestește și ea, ca orice altă artă.”

Bazate pe mitul lui Orfeu, secvențele de musical puse în scenă în 6,9 pe scara Richter au fost realizate în colaborare cu Milan Gromilić, coregraf specializat în stilul jazz-dance pe care l-a studiat cu discipolii celebrului Bob Fosse, pe Broadway, și balerin solist la teatrul muzical Terazije Theatre din Belgrad. Scenografia este semnată de Andreea Popa iar costumele au fost realizate de Doina Levintza, piesele fiind interpretate de actorii din distribuție. „Într-un număr de «musical» autorii sunt mai mulți, iar armonizarea compozitorului cu orchestratorii, cu coregraful, scenograful, pictorul de costume, maestrul de lumini și directorul de imagine trebuie să fie impecabilă. Rareori se întâmplă așa, dar atunci când se întâmplă, momentul poate să devină memorabil. Îmi doresc să ni se fi întâmplat și nouă”, spune Nae Caranfil. 

6,9 pe scara Richter va avea premiera în cinematografe pe 20 ianuarie 2017 și va rula în 30 de orașe din țară: București, Cluj- Napoca, Constanța, Iași, Timișoara, Craiova, Deva, Bistrița, Piatra Neamț, Târgu Jiu, Vaslui, Brașov, Ploiești¸ Slatina, Lugoj, Călărași, Onești, Buzău, Focșani, Suceava, Alexandria, Pitești, Oradea, Arad, Brăila,Târgu Mureș, Bacău, Baia Mare, Drobeta Turnu Severin, Botoșani. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel