Victorie pentru limba română în războiul indicatoarelor rutiere din Miercurea Ciuc

Curtea de Apel Târgu Mureş a luat o decizie în disputa privind indicatoarele rutiere din Miercurea Ciuc.

Judecătorii au stabilit că indicatoarele trebuie să fie inscripţionate mai întâi în limba română şi apoi în limba maghiară, potrivit legii. Acţiunea în instanţă împotriva Primăriei Miercurea Ciuc a fost iniţiată de prefectul Harghitei, Adrian Jean Andrei. Procesul a început în anul 2013, când prefectul a constatat că inscripţionările erau mai întâi în maghiară şi apoi în română. Conform legii, inscripţionarea trebuie să se facă mai întâi în limba română, iar inscripţionarea în limba minorităţilor trebuie să fie sub aceasta, folosindu-se aceleaşi caractere, mărimi de litere şi culori.

Prefectul a solicitat, în mai multe rânduri Primăriei municipiului Miercurea Ciuc, luarea măsurilor necesare pentru intrarea în legalitate, iar aceasta nu s-a conformat. Drept urmare, Adrian Jean Andrei s-a adresat instanţei, solicitând respectarea legii. Tribunalul Harghita a dat câştig de cauză prefectului, Primăria a contestat decizia la Curtea de Apel Târgu Mureş, dar magistraţii acestei instanţei au menţinut hotărârea colegilor din Harghita. Primăria a început deja înlocuirea vechilor indicatoare rutiere, conform dispoziţiilor instanţei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel