UNDERCLOUD împlineşte 10 ani

Se împlinesc 10 ani de când UNDERCLOUD, primul festival de teatru independent din România, se desfăşoară în fiecare vară în Bucureşti.

Se împlinesc 10 ani de când UNDERCLOUD, primul festival de teatru independent din România, se desfăşoară în fiecare vară în Bucureşti. Ediţia aniversară ce va avea loc în perioada 22-31 august 2017, la ARCUB-Gabroveni, va fi marcată de evenimente teatrale unice, de prezenţa unor personalităţi ale teatrului românesc şi străin, de petreceri şi surprize.

(w670)

În cele trei secţiuni ale sale - Concurs, Invitaţi din străinătate şi Invitaţi din România -, cea de-a X-a ediţie UNDERCLOUD propune publicului cele mai noi şi incitante producţii din teatrul independent, spectacole de notorietate din teatrul românesc, dar şi spectacole independente din străinătate. Anul acesta, în programul festivalului vor fi prezente producţii din Franța, Spania, Polonia și Israel.

Timp de zece zile, spectacolele si evenimentele conexe, vor fi găzduite în cinci dintre sălile Hanului Gabroveni (Strada Lipscani, nr. 84-90).

(w670)

(w670)

Cele 17 spectacole selectate în secţiunea Concurs, ce conving prin calitatea abordării artistice şi a interpretării, sunt: 

1. „O femeie singură”, regia Daniel Grigore-Simion, Teatrul de Artă Bucureşti

2. „2 femei contemporane”,  coregrafia Ioana Marchidan, Centrul Independent Coregrafic Linotip 

3. „Babel”, coregrafia Arcadie Rusu, Centrul Independent Coregrafic Linotip 

4. „Psycho”, regia Iris Spiridon, Teatrul Apollo 111 

5. „Înaintea erei noastre”, regia Daniel Chirilă, Teatrul LUNI de la Green Hours 

6. „Homo Americanus”, de și cu Paul Cimpoieru, Teatrul LUNI de la Green Hours

7. „O noapte pe dos”, regia Tudor Țepeneag, Teatrul de Artă Bucureşti

8. „Aeroport”, regia Alexandru Nagy, Godot Cafe-Teatru 

9. „Copii răi”, regia Geanina Hergheligiu, Teatrul Arte dell' Anima 

10. „România 2050”, regia Radu Popescu, Teatrul Apropo

11. „Singularity”, regia Mariana Cămărășan, Teatrul de Artă Bucureşti

12. „Menajeria de sticlă”, regia Alexandra Penciuc, POINT 

13. „Frig”, regia Alexandru Bogdan, Teatrul UNTEATRU 

14. „Pe jumătate cântec”, regia Crista Bilciu, Teatrul de Foc 

15. „Sunt eu, Annabel”, regia Cristina Andreea Ion, Lightwave Theatre 

16. ”Pescărușul Jonathan Livingstone”, un concept Acrobatika cu Doru Mois și Alina Pisculungeanu.

17.  "O intervenție", regia Radu Iacoban, Teatrul Act. 

(w670)

"Când eşti un nume, toţi vor să se asocieze cu tine, iţi propun texte, îşi doresc compania ta, se folosesc de imaginea ta. Când eşti la inceput de drum trebuie să te lupţi pentru locul tău, să-l ocupi prin talent, să-l meriţi prin muncă şi prin ceea ce te face diferit. UNDERCLOUD are intuiţie şi selectează tineri care într-un timp scurt demonstrează că nu au fost un accident. Competiţia UNDERCLOUD este în primul rând cu sine şi apoi cu ceilalţi. UNDERCLOUD s-a născut din nevoia de a fi împreună, de a ne întâlni şi de a face performanţă. Ceea ce ne-a unit a fost calitatea, indiferent de modul pe care l-am ales pentru a ne exprima. Clasic sau experimental...UNDERCLOUD girează pentru spectacole necesare." Chris Simion - Mercurian


(w670)


În curând vor fi anunţate și spectacolele selectate în cele două secțiuni din afara competiției – „Invitați din România” și „Invitați din străinătate”, dar şi invitaţii speciali şi evenimentele care vor compune ediţia de sărbătoare.

(w670)

10 DESPRE UNDERCLOUD

  1. Primul festival de teatru independent din România, organizat anual în Bucureşti din  2008. 
  2. UNDERCLOUD pentru că primele 3 ediții s-au desfășurat sub cerul liber, pe celebra terasă “La Motoare”.
  3. Festivalul Necesar de Teatru Independent.
  4. Festivalul de teatru independent la care au jucat cel putin 10 dintre actorii tăi preferaţi.
  5. Singurul festival internaţional de teatru independent din România desfășurat sub egida programului european „Europe for Festivals. Festivals for Europe”- certificat internațional atribuit de Comisia Europeană şi Asociația Festivalurilor din Europa.
  6. Primul festival de teatru independent din România care a introdus în program, în 2012, secţiunea “Concurs” (cu premii).
  7. Afişul celei de-a 7-a ediţii a fost reprezentat de lucrarea “Primăvara” a lui Ştefan Câlţia.
  8. Eveniment cultural ales de celebrul filosof francez și romancier Pascal Bruckner pentru debutul în dramaturgie, cu piesa "Crăciun la palat".
  9. Singurul festival de teatru unde spectacolele lectură concurează ca interes, din partea publicului, cu spectacolele montate.
  10. Peste 500 de voluntari au fost implicați în organizare, din 2008 și până în prezent.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel