E limpede că la Gala HOP se expun valorile teatrului tânăr. E limpede că de atâtea ediţii talentul scenic este expus şi întors pe toate feţele. E şi mai limpede că Gala e singura competiţie dedicată explicit viitorului teatrului românesc. Însă, emoţiile acumulate în orele de competiție se vor descătuşa, pe înserat, cu ajutorul a două spectacole invitate care au legătură cu tema galei și cu cele două probe de concurs: monolog și scenă în doi – étude. Pentru actorii aflaţi în concurs, aceste spectacole pot fi modele, momente de reflexie despre organicitatea actului scenic.
În seara primei zile de HOP, de la ora 21.30, după evoluţia concurenţilor, intră în scenă Cerasela Iosifescu cu un one-woman show exploziv ce scoate la iveală un personaj deopotrivă sensibil şi puternic, copilăros şi înfricoşat, atrăgător şi distant. Spectacolul se numeşte Obsesii – vino, vezi, nu spune nimănui, autorul Claudiu Sfirschi-Lăudat fiind inspirat de scrierile Margaritei Karapanou. Regia este semnată de regizorul grec Yannis Paraskevopoulos, decorul şi costumele sunt create de Lia Dogaru, producţia fiind inclusă în repertoriul curent al ARCUB – Centrul Cultural a Municipiului Bucureşti.
Cerasela Iosifescu e arc întins, strună vibrândă. Oscilând între extremele şi obsesiile Lorei, actriţa îşi dozează remarcabil forţele, îşi gradează mijloacele, schimbă cu naturaleţe registrele. […] Spectacolul Obsesii este unul necesar. Cine poate stabili clar unde începe dezechilibrul psihic şi unde se termină cretivitatea? Un Van Gogh perfect însănătoşit nu ar mai fi pictat niciodată acea noapte înstelată. […] Graiul poate fi şocant, neinteligibil, dar câteodată poate rosti adevăruri pe care altfel ne temem să le credem. Poate că arta – în toate formele ei – va fi, la fel la ca în acest spectacol, cel mai bun translator. (Maria Zărnescu – „Necesare Obsesii”, Revista Yorick)
OBSESII. Foto site arcub.ro
În ultima zi la HOP, joi, 7 septembrie, de la ora 18.00, înaintea mult aşteptatelor rezultate, Andreea Bănică, Norbert Boda, Nicole Burlacu, Alexandru Chindriş, Robert Danci, Blanca Doba, Radu Dogaru, Denisse Moise, Alexandru Popa, Dan Pughineanu, Irina Sibef, Cosmin Stănilă, Maria Teişanu şi Eric Ţuţuianu – 14 tineri proaspăt absolvenţi ai Facultăţii de Teatru şi Televiziune din cadrul Universităţii „Babeş Bolyai” Cluj-Napoca – vorbesc despre sexul frumos în misterioasa lui varietate. Într-un spectacol-privire dinamică, personală şi plină de umor, sub aripa regizorală a Andreei Gavriliu: O femeie, după Péter Esterházy.Anul acesta,deja a fost confirmată valoarea trupei prin prezenţa la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, la Festivalul de Teatru NOU de la Arad, dar şi în străinătate, la Festivalul Internaţional de Teatru Thealter din Segedin, Ungaria.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu