Sorin Radu, secretar de stat în MADR. Florin Faur la şefia APIA

Florin Marius Faur
Florin Marius Faur

Sorin Radu, directorul Centrului Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Satu-Mare, și Florin Marius Faur, director executiv la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Timiș, vor fi numiți secretar de stat în Ministerul Agriculturii, respectiv director general al APIA.

Informațiile au fost furnizate joi de către ministrul Agriculturii, Achim Irimescu. În urmă cu o săptămână, Irimescu îl dădea "ca sigur succesor" pentru postul de secretar de stat, rămas vacant după demisia lui George Turtoi, pe Alexandu Potor, președintele Federației Naționale a Grupurilor de Acțiune Locală (FNGAL). Ulterior, acesta ar fi declinat oferta deoarece avea proiecte importante în derulare, însă exista și riscul să intre în conflict de interese.

[citeste si]

"Începând cu data de 2 decembrie, Sorin Radu, directorul Centrului Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit de la Satu Mare va prelua postul de secretar de stat și se va ocupa de activitatea celor două agenții de plăți, iar Florin Marius Faur, care a mai deținut șefia APIA până în 2012, îl va înlocui pe Mihai Puțintei (directorul general al APIA n.r.). Autoritățile de Management pentru Programul Operațional pentru Pescuit (AM-POP) și Programul Național de Dezvoltare Rurală, respectiv AM-POP și AM—PNDR vor rămâne în coordonarea mea. În privința numelui vehiculat anterior pentru preluarea funcției de secretar de stat, Alexandru Potor, acesta a precizat că are proiecte importate și nu putea renunța la ele, însă noi vom colabora în continuare cu dânsul", a declarat, joi, pentru Agerpres, Achim Irimescu.

Schimbări la vârf se anunță și la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), numele tot mai vehiculat fiind cel al fostului președinte al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (ANFP), Andrei Szakal, informație care încă nu a fost confirmată oficial. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel