Sibiu: 'Yvonne', în regia lui Botond Nagy, va avea premiera sâmbătă la Teatrul Naţional 'Radu Stanca'

Spectacolul 'Yvonne', în regia lui Botond Nagy, va avea premiera sâmbătă, 18 mai, viitoarele reprezentanţii urmând să fie programate în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru, anunţă un comunicat al Teatrului Naţional 'Radu Stanca' din Sibiu remis luni.

'Un rege hâtru cu tendinţe bipolare, o regină romanţioasă pseudo-poetă, un principe capricios cu alură de fante, o suită de aghiotanţi servili şi obtuzi, o tânără taciturnă, încarnarea purităţii, sunt personajele celei mai noi premiere a naţionalului sibian: 'Yvonne', un spectacol de Botond Nagy. Spectacolul are la bază piesa lui Witold Gombrowicz 'Ivona, Principesa Burgundiei', un text tragicomic, o metaforă cinică despre superficialitatea normelor sociale care capitulează în faţa formelor fără fond ale lumii contemporane.

Spectacolul va avea premiera la scena mare a naţionalului sibian, sâmbătă, 18 mai 2019, de la ora 19,00. Următoarele reprezentaţii vor avea loc în data de 30 mai 2019, respectiv în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, în data de 19 iunie 2019', se arată în comunicat. Regizorul Botond Nagy a mărturisit că, atunci când se gândeşte la textul lui Gombrowicz, îşi aminteşte de o imagine din copilărie. 'Când mă gândesc la textul lui Gombrowicz, îmi aduc aminte de o imagine din copilărie.

Ne jucam ascunselea, iar eu m-am ascuns sub un tobogan. Un 4x4 negru s-a oprit în apropiere, s-au dat jos nişte bărbaţi, au sărit gardul locului de joacă, stăteau nemişcaţi şi zâmbeau. M-au rugat să mă urc sus pe tobogan şi să mă dau jos. Am întrebat de ce. Zâmbeau şi-mi spuneau că vor să vadă cum mă dau pe tobogan. Am fugit, dar, de atunci, am maşina 4x4 neagră în spatele meu. În 'Yvonne', vorbesc despre o lume neomenesc de utopică, unde umanul şi umanoidul încearcă să supravieţuiască, să lupte pentru a rămâne în mijlocul cercului. Pentru a rămâne în mijlocul centrului. Dar acest centru are voinţa sa liberă, este intangibil, este un fenomen metafizic, imprevizibil născut din manipulare şi cruzime, 'calităţile' umane de bază, astăzi.

Pentru aceste personaje fiecare clipă este o clipă de aşteptare, de stand by, de atenţie continuă, pentru a rămâne în cerc. În centru. Pe culmile brutalităţii, unde deja suntem, după al şaptelea cerc al infernului, în acest univers infinit, fără colţuri şi unghiuri, în acest spaţiu continuu este imposibil să te ascunzi. Te vor găsi şi vor eviscera, spinteca tot ce iubeşti sau tot ce crezi că poţi să iubeşti. Acesta este apogeul ireversibil al fricii, unde mamele şi taţii găsesc doar paranoia viselor imposibile şi naive. Un punct culminant, unde ne macină doar o singură întrebare: Cum va fi descompunerea noastră?', spune Botond Nagy.

Spectacolele lui Botond Nagy nu sunt confortabile, aşteaptă o atitudine de recepţie specială din partea spectatorilor. 'Yvonne' este a doua montare a lui Botond Nagy pe scena teatrului sibian, după 'Hedda Gabler'. 'Witold Gombrowicz (1904-1969) este unul dintre romancierii şi dramaturgii polonezi marcanţi ai literaturii europene, fiind considerat un precursor al teatrului absurdului. Scrierile sale sunt adesea imagini groteşti ale societăţii contemporane, fapt care a atras antipatia conaţionalilor săi. În ciuda acestei receptări negative ori a contextului sociopolitic delicat specific celui de-al Doilea Război Mondial, activitatea lui Witold Gombrowicz a fost prolifică, publicând romane incisive, precum Pornografia sau Cosmos, ori piese de teatru debordând de cinism, precum Ivona, Principesa Burgundiei. Talentul său remarcabil a fost cu adevărat apreciat în perioada postbelică, fiind unul dintre cei mai populari dramaturgi ai secolului XX', potrivit prezentării oferite de Teatrul Naţional 'Radu Stanca' din Sibiu. Spectacolul de Botond Nagy va fi prezentat în limba germană, cu traducere în limbile română şi engleză.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel