Pe 3 martie 1946 s-a interpretat în premieră absolută, la Ateneul Român, sub bagheta lui George Enescu, Oratoriul bizantin de Paşti „Patimile şi Învierea Domnului” de Paul Constantinescu, având la bază un text muzical bizantin din secolul al XIII-lea, descoperit la Paris, în arhiva Bibliotecii Naţionale, reconstituit, tradus, adaptat şi oferit compozitorului de către preotul I.D. Petrescu, profesor de Istoria muzicii orientale şi de Paleografie bizantină la Facultatea de Teologie din Bucureşti. Datorăm eruditului muzicolog Alexandru I. Bădulescu date privind conducerea Corului, deţinută de muzicianul-teolog Nicolae Lungu, şi identitatea principalilor solişti vocali: Nicolae Secăreanu (Evanghelistul), preotul I.D. Petrescu în rolul lui Hristos, altista Nella Dimitriu (Maica Domnului), Mircea Buciu (Pilat), iar în câteva roluri episodice Marieta Cartiş, Elisabeta Moldoveanu şi marele tenor de mai târziu Valentin Teodorian, în vârstă de 18 ani pe atunci...
Impresia lăsată de această lucrare muzicală fără precedent în componistica românească a fost grandioasă şi ajunge să spunem în acest sens că Emanoil Ciomac, cel mai important critic muzical al vremii, a comparat Oratoriul bizantin de Paşti al lui Paul Constantinescu cu oratoriile lui Bach şi cu cele ale lui Händel, iar Patriarhul Nicodim, prezent la Ateneu, adresându-i-se compozitorului, a exclamat: „Aţi săvârşit o faptă de mare însemnătate în domeniul artei!”. În primăvara aceluiaşi an 1946, Oratoriul de Paşti al lui Paul Constantinescu a mai fost interpretat de două ori, tot la Ateneu, pe 17 aprilie şi pe 25 mai, sub bagheta dirijorului Constantin Silvestri.
În seara zilei de 3 martie 1946, Irina Procopiu, fostă doamnă de onoare a Reginei Maria şi un membru important al Asociaţiei Muzicale Române, consemna în jurnal: „Ieri, la repetiţia generală, şi azi, la execuţia Oratoriului bizantin de Paul Constantinescu, operă românească ortodoxă magnifică. Mare entuziasm. Eveniment muzical care marchează o dată în istoria evoluţiei muzicale în România. Secăreanu, excelent, dicţie admirabilă. Părintele Petrescu, voce slabă, dar atât de potrivită stilului lucrării. Nella Dimitriu, la fel de bună. Corurile, perfecte. Orchestra, excelentă. Pynx (George Enescu, n.n.), magnific.”
Zece zile mai târziu, pe 13 martie 1946, Irina Procopiu rezumă o iniţiativă a Asociaţiei Muzicale Române: „Decernăm un premiu I, de 500.000 lei, lui Paul Constantinescu, autorul Oratoriului, şi II, de 200.000, părintelui Petrescu, în calitate de colaborator.” O lună mai târziu, după ce ascultase Oratoriul de Paşti în versiunea dirijorului Constantin Silvestri, notează în jurnal: „Ieri, miercuri, execuţie magnifică a Oratoriului lui Paul Constantinescu. Silvestri, la pupitru, splendid.”
Duminică, 21 decembrie 1947, tot în premieră absolută şi tot la Ateneul Român, avându-l ca dirijor pe Constantin Silvestri (între timp Enescu se refugiase în Occident), este interpretată cealaltă capodoperă a lui Paul Constantinescu, Oratoriul bizantin de Crăciun (Naşterea Domnului).
„Oratoriul pe care îl prezint astăzi – arată compozitorul în programul de sală – întregeşte ciclul pe care mi l-am propus asupra momentelor esenţiale ale cultului nostru ortodox, pornind de la spledoarea imnografiei şi muzicii bizantine transfigurate prin simţământul şi tehnica modernă, căutând însă să păstrez nealterat fondul său. Cele trei părţi ale sale sunt: Buna Vestire (ca un prolog), Naşterea şi Magii (până la omorârea pruncilor), împreună cu celălalt oratoriu, Patimile Domnului, formează un tot numai prin ideea de bază, însă se diferenţiază prin aspectul muzical şi sentimentele pe care le conţin: primul, vesel, senin şi sărbătoresc, ca un imn de slavă, al doilea profund dramatic, încoronat cu apoteoza Învierii.”
Scriitoarea Annie Bentoiu, pe atunci studentă, asistă împreună cu viitorul său soţ, compozitorul Pascal Bentoiu, la premiera Oratoriului de Crăciun, sub cupola Ateneului, unde se găsea şi Principesa Ileana, care – în uralele asistenţei – a plecat mai devreme din sală întrucât trebuia să fie prezentă, în Gara Regală de la Băneasa, la reîntoarcerea Regelui Mihai şi a Reginei-mamă Elena, care luaseră parte la nunta viitoarei Regine Elisabeta a II-a a Marii Britanii cu Prinţul Philip. Fusese cea mai lungă vizită a Regelui Mihai în străinătate, începută pe 12 noiembrie 1947.
Următoarea interpretare a Oratoriul de Crăciun al lui Paul Constantinescu avea să se producă abia peste două decenii, în septembrie 1967, la Ateneu, dirijor fiind Mircea Basarab.
Dacă deschidem jurnalul lui Alice Voinescu în dreptul datei de 17 decembrie 1947, nimic nu ne-ar sugera că peste două săptămâni se vor produce detronarea brutală a Regelui Mihai I şi o cumplită schimbare de regim politic, pentru că iată ce nota scriitoarea: „După-amiază, mondenitate acută: muzică la Institutul Italian, apoi bufet copios. M-ar fi interesat să mai stau, dar trebuia să trecem dincolo, la franţuji, unde era recepţia pentru Madame de la Bruchollerie.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Ascultă în română
