Psihiatrul Gabriel Diaconu, explicații despre sechelele COVID-19: Este o boală cu 3 brațe

Psihiatrul Gabriel Diaconu, explicații despre sechelele COVID-19: Este o boală cu 3 brațe / Foto: Facebook Gabriel Diaconu
Psihiatrul Gabriel Diaconu, explicații despre sechelele COVID-19: Este o boală cu 3 brațe / Foto: Facebook Gabriel Diaconu

Medicul psihiatru Gabriel Diaconu a explicat care sunt efectele pe termen lung ale infectării cu Covid-19.

Medicul psihiatru Gabriel Diaconu susține că boala COVID-19 are trei brațe: afectarea căilor respiratorii, inflamația sistemică și tulburarea coagulării.

"Liniștea. Fără patimă ori părtinire, despre sechelele COVID. Sau, cum i s-a spus, ”long COVID”.

Trebuie s-o spun, înainte de-a intra în miezul problemei, că studiul sechelelor oricărei boli nou intrate în catalogul cunoașterii medicale nu poate progresa decât odată cu timpul. Secvența este aceeași, de la raportări anecdotice, studii de caz, apoi explorări naturalistice (serii de cazuri), respectiv cohorte largi unde fenomenul poate fi studiat mai în detaliu. În același timp, premisele inițiale contează foarte mult.

Voi căuta să demonstrez, în următoarele, prin ochii psiho-traumatologului, de ce long-COVID există și e, probabil, o consecință directă a infecției cu ”noul coronavirus”, dar și de ce multiple de seturi de semne și simptome sunt în mod eronat numite ”long-COVID”, câtă vreme ele țin mai degrabă de provincia psihiatriei, și au drept urmare de-a face mai mult cu trauma psihică dată de COVID, nicidecum cu virusul în sine. Să începem cu sechelele autentice. Aici lucrurile sunt deja clare, măcar că unele mecanisme intime biologice continuă să fie studiate.

"COVID-19 este o boală cu trei brațe"

COVID-19 este o boală cu trei brațe. Primul braț este afectarea căilor respiratorii, respectiv pneumonia COVID. Al doilea braț este inflamația sistemică, respectiv vremelnic identificata ”furtună de citokine”, cu diverse manifestări de organ. Iar al treilea braț este tulburarea coagulării, cu favorizarea apariției micro-trombilor, și deci - previzibil - unor zone de scădere dramatică a perfuziei unor organe, deci simetric riscul să apară infarctizări. Organele țintă, predilecte pentru ele sunt, dincolo de plămânii înșiși, inima și creierul.

E crucial să observi, de aici, că ravagiile formelor medio-severe lasă în urmă instabilitate. Plămânii pot rămâne cu zone de fibroză pulmonară, spre exemplu. În mod obișnuit consistența plămânului este elastică. El trebuie să expansioneze în inspir, să se ”umfle” la propriu” cu aer care pătrunde în alveolele pulmonare. Alveolele sunt susținute în forma lor de un țesut elegant constituit, de consistența unui latex (deși analogia e imperfectă). Înlocuiește acel țesut cu unul similar unei cămăși vechi și vei vedea că nu poți umfla baloane prin el. Un plămân care nu se umflă devine, din punct de vedere aerifer, mort. Adică ”nu umblă aer prin el”. El continuă să fie, biologic, hrănit cu sânge, doar că nu participă la schimbul de gaze.

Sunt mulți pacienți care supraviețuiesc COVID-19 dar rămân fie, funcțional, doar într-un plămân, fie cu diverse grade de insuficiență respiratorie. Unele sunt atât de grave încât necesită suport îndelungat, sau permanent, de oxigen. Riscul de infarct miocardic sau accident vascular cerebral este de 2 - 3 ori mai mare în perioada de stare a bolii, mai ales dacă persoana are factori care-l vulnerabilizau anterior. E de altfel motivul pentru care tratamentul cu anticoagulante se instituie precoce (lucru care nu era cunoscut de la început). Dar, și după convalescență, sunt unele studii care arată că acest risc persistă pentru 3 - 6 luni după aceea, deci oamenii trebuie monitorizați atent, respectiv au nevoie de un bilanț al coagulogramei și probelor de inflamație.

"Drama long COVID"

Drama long COVID este că, în acele cazuri cu inflamație sistemică susținută, bariera creier-sânge, o structură înalt specializată care protejează țesutul nervos de infecții ale organismului, cedează. Drept urmare există posibilitatea, ipotetică dar plauzibilă, a infectării creierului de către SARS-CoV-2. Mai multe studii de laborator deja au confirmat capacitatea patogenului de-a se replica în celula nervoasă. E de altfel motivul pentru care, mult timp după boală, unii oameni rămân cu anosmie (pierderea mirosului) sau ageuzie (pierderea gustului).

Dar poți intui și că manifestările la distanță de tip post-encefalitic, cum ar fi pierderile de memorie, dificultățile uneori severe de concentrare sau alte simptome nespecifice (migrene, cefalee, probleme de echilibru șamd) fac parte dintr-un sindrom neurologic sechelar care creează dizabilitate. Un întreg capitol ar putea fi rezervat consecințelor tratamentului de forță administrat în COVID-19 de gravitate medio-severă, pentru că, pentru salvarea vieții, medicii acționează ”eroic”. Acțiunea medicală eroică nu e ca în filmele romantice. Sunt sacrificate paliere de sănătate cu scopul precis de a ține omul în viață. Drept urmare, în COVID, dăm cantități foarte mari de oxigen, cantități mari de cortico-steroizi, cantități mari de anti-coagulant.

Toate aceste medicamente / remedii/ strategii comportă riscuri, și lasă urme. Menționez aici doar consecințele psihiatrice ale folosirii cortizonului, similare altor boli unde e tratament de primă intenție (în mielite acute, în pusee de scleroză multiplă, în neurite etc). Depresie, psihoză, anxietate sunt doar trei repere din partea întunecată a steroizilor, fie și corect administrat, și am avut eu însumi cazuri unde terapia a generat viață post-COVID, dar psihopatologie post-COVID.

"Cuvântul cheie aici este teroare"

Finalmente, și ajungem la acea pleiadă de semne și simptome ”light-long-COVID”, despre care eu propun că nu sunt cauzate de agresiunea biologică, dar mai degrabă de cea psihologică.

Suntem departe, la nivel planetar, de-a fi rezolvat pandemia de COVID-19. Mai mult, suntem înfrânți, conceptual și comunicațional, în ce privește infodemia de dezinformare pe acest subiect. Drept urmare este de așteptat că mulți oameni, la început, au fost cuprinși de teroare într-un vacuum informațional, dar ulterior teroarea i-a cuprins tocmai pentru că vidul de cunoaștere era umplut de teorii ale conspirației.

Propunerea mea este că asistăm la o epidemie paralelă, deocamdată ne-sancționată, de tulburare de stres post-traumatic complexă (PTSDc), ale cărei manifestări circumscriu fidel, și complet, toate acele elemente de ”long-COVID” nespecific descrise în literatură. Mă uimește, deocamdată, pasivitatea comunității psihiatrice la nivel mondial, dar acesta e alt subiect. Sunt foarte rare bolile care comportă un răspuns cu teroare. Mai mult, sunt rare bolile unde răspunsul individului este cu neajutorare și neputință.

"Triada traumatogenă"

Triada traumatogenă pe care o rezum aici (teroare, neajutorare, neputință) este necesară, ce-i drept insuficientă, să poți formula un diagnostic de PTSDc. Manifestările, unele dintre ele, sunt eminamente psihiatrice. De la amintiri intruzive, comportamente modificate (de evitare îndeosebi), la schimbări ale dispoziției (apatie, iritabilitate, depresie francă sau anxietate cu atacuri de panică), mai apoi răspuns neuro-vegetativ elevat persistent și tulburări psiho-somatice, PTSDc este o marcă a ”războiului sanitar” dus în ultimele peste 20 de luni.

Și face altfel de ravagii. Pierderea sănătății mintale este o dramă. Dar și mai dramatic este când nu ai servicii calibrate să poată întâmpina nevoia oamenilor, care altfel bântuie sistemele medicale deja covârșite, în căutarea unui diagnostic. ”Găleata” long-COVID nu le face dreptate acestora, de multe ori convinși că au sechele în absența unor biomarkeri clari. PTSDc are cu totul altă linie de tratament. E nevoie uneori de medicație psihiatrică specifică.

Este cert nevoie de intervenție psiho-terapeutică, uneori de durată. Și, insist, e obligatorie punerea psihologiei și a psihiatriei pe harta de intervenție pandemică, acolo unde deocamdată am fost lăsați să contemplăm lucrurile de pe margine. Răspândirea în vâlvătaie a acestei boli ne-a surprins, ca generație pe Planeta Albastră, vulnerabili și nepregătiți. Fundamental nepregătiți. Într-un fel e când începe un război armat, într-un alt fel vei vedea reacția psihologică a oamenilor unde nu poți face diferență între ”forță combatantă” și ”civili”. Pentru că aici toți sunt egal expuși, toți suntem luptători, dar victime. Derivă din cele anterioare că ne uităm la șoc, și urmările șocului, în cele mai intime straturi ale comunităților, societăților și valorilor naționale ale statelor. Poți să observi o traiectorie similară de evoluție peste tot în ce privește psihologia maselor, la fel cum poți să observi - ironic - absența răspunsului adecvat în ce privește dimensiunea problemei.

Va mai curge multă cerneală în studiul sechelelor COVID-19. Ani de acum înainte vom cerceta detaliile și minuțiile problemei. O analogie cu marea epidemie de gripă spaniolă începe deja a sugera că ne uităm la un morb capabil să creeze noi forme de patologie sechelară, dar și să zguduie, respectiv reformeze, psihopatologia episodică, respectiv cronică, la scală largă. Nu există sănătate fără sănătate mintală. E un fapt. Drept urmare orice agendă de sănătate publică, orice politici de sănătate nou implementate vor trebui să o ia în considerare.", a scris medicul Gabriel Diaconu pe pagina sa de Facebook.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy