Nelu Barbu: Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru varianta de ocolire a municipiului Zalău, etapa a doua

Guvernul a aprobat, miercuri, indicatorii tehnico-economici pentru varianta de ocolire a municipiului Zalău, etapa a doua, între DN 1F, km 79, şi DJ 191C, un obiectiv de interes naţional de utilitate publică, cuprins în Master-Planul general de transport, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.

"Valoarea totală a investiţiei este de 241,983 milioane de lei, iar perioada de realizare este de 24 de luni. Finanţarea se va realiza din fonduri externe nerambursabile, dar şi prin bugetul Ministerului Transporturilor. Vor fi realizate lucrări de drum, lucrări de poduri şi pasaje, mai exact cinci viaducte şi două poduri, intersecţii la nivel cu alte căi de comunicaţii şi intersecţii giratorii, precum şi lucrări hidrotehnice", a spus Barbu. 

El a adăugat că în şedinţa de guvern de miercuri au fost parcurse, de asemenea, ultimele etape în procesul de expropriere a imobilelor proprietate privată aflate pe coridorul autostrăzii Sebeş-Turda, lot 3, localităţile Aiud şi Mirăslău, din judeţul Alba.

"În termen de trei luni de la publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii de guvern adoptată astăzi, Ministerul Transporturilor va putea achita integral despăgubirile pentru expropriere către proprietarii privaţi", a menţionat Nelu Barbu. 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy