Datorită variaţiunilor tehnice, momentelor de ansamblu ale dansului şi acelor pas de deux de mare echilibru şi eleganţă, Romeo şi Julieta în viziunea lui MacMillan, aflat în repertoriul de la Scala de mulţi ani, a văzut alternând protagonişti pasionaţi şi de neuitat. În 20 şi 21 decembrie şi apoi în 13 şi 15 ianuarie, rolurile titulare vor fi dansate de Roberto Bolle având alături o Julietă inedită pentru Scala, Misty Copeland de la American Ballet Theatre.
Povestea lui Misty Copeland este făcută din riscuri, probleme familiale, vise. Singurătatea, sărăcia, oboseala, marginalizarea, acea viaţă de copil fără bani şi fără cadouri, a trăit-o cu surâsul pe buze şi cu forţă. Pentru a nu se lăsa încarcerată. Şi acum, când vorbeşti cu ea, descoperi o prezenţă vie.
Nimeni nu ar fi prezis că Misty Copeland va deveni într-o zi stea la American Ballet Theatre, compania de balet cea mai prestigioasă din lume. Mai ales că eanu avea fizicul unei balerine diafane.
Cu înălţimea de 1,57, cu muşchi proeminenţi şi un bust generos, Misty Copeland a pulverizat toate codurile dansului classic. Presa a calificat-o atletică şi ”şoriceii” erau morţi după posterele acestei balerine metise, cu figură angelică. Americanii adoră personajele care transcend destinul. Misty Copeland a întruchipat unul dintre visurile americane.
Are corpul parcă sculptat şi un zâmbet care te cucereşte imediat.
Ea a revoluţionat lumea dansului clasic, fiind numită prim balerină la American Ballet Theatre, în 30 iunie, 2015. Este prima dansatoare de culoare învestită stea.
A apărut şi pe coperta revistei Time, fiind nominalizată printre cele 100 de personalităţi cele mai influente ale anului, iar documentarul despre viaţa sa a fost prezentat la Tribecca Film Festival.
Este prima afroamericană care a dansat în Lacul lebedelor, pe scena de la Metropolitan Opera. Un video care anunţa numirea ei ca prim balerină de către directorul Companiei, Kevin McKenzie, şi dezvăluie reacţia dansatoarei de 32 ani a fost difuzat pe Instagram.
Afroamericană, de origine umilă, este acum prim balerină a celebrului corp de balet. Numirea ei a fost, după New York Times, o adevărată revoluţie. Este un caz rar, întrucât înaintea ei mai fuseseră numite numai Anna Benna Sims şi Nora Kimball în anii 80. Printre ei s-au aflat şi Desmond Richardson, singurul dansator negru care a dansat pentru ABT, dar şi Arthur Mitchell, primul dansator-étoile negru de la New York City Ballet, sau mentorul ei, bătrâna balerină de culoare Raven Wilkinson, azi în vârstă de 80 de ani. Ea povestea pentru Pointe Magazine despre epoca în care i se cerea să se machieze cu alb pe faţă pentru a urca pe scenă.
Nominalizarea lui Misty ca etoile a cucerit opinia publică prin povestea sa de viaţă, dar mai ales prin forţa sa interioară. Născută într-o familie foarte săracă, a început să danseze la 13 ani, o vârstă destul de târzie pentru o balerină profesionistă. Şi totuşi, datorită familiei adoptive şi unor serii de burse de studiu, dar mai presus de toate formidabilului său talent, Misty a reuşit să strălucească pe marile scene ale lumii. ”Am avut momente de îndoială, momente în care am vrut să mă opresc pentru că mă gândeam ce viitor poate să aibă un afroamerican”.
A crescut la Los Angeles, alături de cei cinci fraţi şi surori ai ei şi de o mamă care îşi schimba mereu soţii.
Idolul său, după cum mărturiseşte, a fost gimnasta Nadia Comăneci după ce a văzut un film cu viaţa acesteia. Până la 13 ani Misty nu dansase şi nu făcuse nici gimnastică. Coregrafia pe melodia I Want Your Sex a lui George Michael i-a permis, la 13 ani, să fie numită căpitanul echipei de majorete din şcoală. Primii paşi de dans i-a executat pe un teren de baschet. În trei luni, era deja pe poante. Avea 30 de kilograme, lucru care îi permitea să adopte uşor poziţii speciale.
Era suplă, cu picioare extrem de lungi şi putea să stea foarte uşor în poante. Mama sa i-a cerut să renunţe la lecţiile de dans, dar Cynthia Bradley, profesoara ei, a convins-o s-o mai lase o săptămână. Au mai trecut trei ani de curs, timp în care adolescenta a obţinut nenumărate premii. A izbucnit o adevărată criză între mama sa şi Cynthia Bradley, care s-a soldat chiar cu intervenţia avocaţilor, ba chiar a poliţiei. A avut norocul să fie angajată la American Ballet Theatre. La 18 ani a fost aleasă dintre 150 de candidate.
Dar basmul a devenit curând dramă. După câteva luni, la 18 ani, descoperă că are o vertebră fracturată. Va trebui să poarte un aparat ortopedic 23 de ore pe zi şi să renunţe la dans timp de un an. Datorită unei pubertăţi întârziate, corpul ei a început să se schimbe, să devină din ce în ce mai musculos, cu forme generoase, un fizic greu acceptat printre dansatoarele filiforme. Face eforturi să slăbească, deoarece criticii scriau despre ea că este prea planturoasă... Un adevărat coşmar.
Treptat, în ciuda siluetei, s-a impus şi a devenit solistă în 2007. Dar, din nou, fracturile la gambe o opresc din dans. Revine în 2013 şi ocupă rolurile-far din Lacul lebedelor şi Coppelia. De aici, toate drumurile îi sunt deschise.
Înainte de a deveni stea, Misty Copeland era una dintre balerinele americane celebre. Mai întâi prin talentul şi prin povestea sa, întrucât dansatoarele clasice de origine afroamericană sunt foarte rare. Dar ea a ştiut să-şi promoveze imaginea: a dansat pe un pian în timpul turneului cântăreţului Prince în 2010, dar mai ales a făcut publicitate pentru marca Under Armour, un spot care i-a adus mai mult de 8 milioane de spectatori.
Şi-a scris chiar Autobiografia, intitulată Life in Motion (Viaţa în mişcare), şi o carte pentru copii, Firebird (Pasărea Focului), în care incită cititorii să-şi cultive propriile vise. Acum, Misty este şi emblema unei firme importante sportive şi pentru acest brand a înregistrat un video, I Will Whay I Want (Voi fi ceea ce doresc să fiu), în care aminteşte umilinţele pe care le-a îndurat la începutul carierei, dar care niciodată nu au descurajat-o. A înfrânt, aşa cum scrie New York Times, o barieră care exista de 75 de ani.
În cartea sa Life in motion: an unlikely ballerina (Hardcover, 2014), ea mărturiseşte: ”S-ar putea să treacă încă două decenii înainte ca o femeie de culoare să atingă acest statut într-o companie de balet de elită. Dacă nu aş fi devenit o stea, oamenii ar fi avut sentimentul că îi trădez. Am vrut să arăt că este posibil”.
Balerina evocă în biografia sa rasismul din cauza căruia a suferit. Dar a devenit versiunea dansată şi feminină a celebrului Yes We Can al preşedintelui Barack Obama şi una dintre preferatele sale.
Un spot pe care îl urmăreşte frecvent Barack Obama, cel care a numit-o pe Misty membră permanentă a Consiliului său de Fitness, Sport şi Nutriţie, este dedicat luptei împotriva obezităţii şi promovează operaţiunea Let’s move a lui Michelle Obama.
Balerina a lansat şi Project Plié, un program care vizează organizarea de cursuri de dans gratuite în mediile defavorizate.
“Am lucrat mult, fără odihnă, am lucrat mult şi din greu”, mărturiseşte astăzi cea care a devenit un star de anvergură mondială, cu 500.000 de accesări pe Istagram, o casă în Upper West Side din Manhattan, cu profesia pe care a visat-o, un film despre viaţa ei, Ballerina's tale (Povestea balerinei) şi, în curând, dansând rolul balerinei din The Nutcracker and the Four Realms (Spărgătorul de nuci şi cele patru Regate), producţia Disney, regizată de Lasse Hallstrom, alături de Keira Knightley şi Morgan Freeman.
Întrebată recent care e preţul succesului, cum a reuşit, de către jurnalista Anna Bandettini, Misty Copeland a răspuns: “Nu m-am mai simţit doborâtă de condiţia mea, nici nu m-am gândit că lucrurile n-ar fi posibile. Experienţe dure, respingeri… Am devenit puternică, până la a refuza să-mi imaginez ce s-ar fi întâmplat dacă aş fi avut o viaţă simplă, lineară… Vreau să spun: cine ştie dacă aş fi avut aceeaşi forţă morală. Să ai o mama singură, să nu locuieşti întotdeauna în locuri decente, să fii afroamericană şi unica, de mulţi ani încoace, care a dorit să rămână la baletul clasic… toate acestea m-au încurajat să lucrez mai mult şi m-au făcut să iubesc ceea ce fac. Am învăţat să-mi ignor sentimentele, era modul meu de a merge înainte şi de a spune că totul este în ordine. Dansul a devenit o viaţă-refugiu, o modalitate de a mă proteja de… atâţia taţi, cel biologic şi cei care au urmat, şi atunci când ne părăseau rămâneam fără casă, cu un sentiment de pierdere reală şi interioară… Baletul a devenit pentru mine un mijloc de a mă vindeca, un mod de a mă exprima. Din copila care nu ştia să comunice, momentul cel mai puternic a fost între 13 şi 15 ani, s-a născut femeia care sunt acum. Dansul m-a făcut mai rezistentă. Faptul că am fost o afroamericană într-o lume a albilor, cum este baletul clasic, a însemnat o altă luptă. Dar am înţeles că merita să mă lupt nu numai pentru mine, ci pentru toţi cei care au venit apoi şi mai ales pentru copiii de culoare care visează astăzi acelaşi lucru. Lumea baletului este o comunitate mică şi este evident că a trebuit să se confrunte cu această problemă, dar viitorul dansului stă în diversitate. Nu cred că mai ales cei care nu sunt afroamericani înţeleg cu adevărat obstacolele pe care aceştia le întâmpină. Rasismul există şi nu va dispărea, cel puţin nu în 30, 40 sau 50 de ani. Este o mentalitate care, în mod sigur, n-a dispărut numai pentru că Obama a devenit preşedinte pentru 8 ani sau pentru că eu am devenit balerină principală. Este nevoie încă de timp. Dar persoane ca preşedintele Obama, celebre, care pot vorbi mulţimilor, pot determina o schimbare”.
Referindu-se la venirea lui Donald Trump la Casa Albă, Misty Copeland a exclamat: “O, Doamne! Tot ce pot face este să gândesc pozitiv. Să sper că noile generaţii, copiii care l-au văzut pe Obama preşedinte nu se vor dezminţi şi când vor deveni adulţi vor face ţara noastră mai bună, mai puternică, mai inteligentă. Cei care spun că trupul afroamericanilor nu se adaptează dansului clasic sunt ignoranţi. Balerinii ruşi, cu corpuri imperfecte, au reuşit realizări minunate. Adevărul este că suntem toţi egali, dansul şi tehnica sunt atât de inteligente încât pot modela pe oricine. Eu am devenit profesionistă după numai patru ani de şcoală… şi sunt afroamericană”.
Vorbind despre rolul Julietei, pe care îl va interpreta la Teatro alla Scala, Mitsy a mărturisit: “A devenit unul dintre rolurile mele preferate. L-am dansat prima dată acum doi ani şi a însemnat o adevărată revelaţie pentru că cere abilitate tehnică şi capacitatea de a povesti. La Julieta am simţit pe deplin ce senzaţie uluitoare îţi dă faptul că te identifici cu personajul. Pentru mine, ea este inocentă şi tânără, cu puţină maturitate şi experienţă, dar inteligentă. Ştie să manipuleze – şi nu în sens negativ, rău. Sunt atât de mândră că voi evolua alături de celebrul Roberto Bolle, este un vis care mi se va împlini”.
Prim balerina a mai amintit numele modelelor sale din lumea dansului, Gelsey Kirkland, Paloma Herrera, prima balerină pe care a văzut-o pe viu, Sylvie Guillem şi Alessandra Ferri pe care o consideră primul ei “antrenor” pentru Julieta.
A destăinuit, de asemenea, sentimentele pentru familia sa şi mai ales pentru mamă. “Relaţiile sunt mereu dificile. Dar poate că nu a fost uşor pentru ea că viaţa noastră a fost povestită în cartea mea. În fond, noi, familia Copeland, suntem o familie solidă şi sunt mândră că mama şi fraţii mei mi-au dat forţa pe care o am acum”.
Aşa cum subliniază New York Times, viaţa ei este o poveste devenită realitate. Peste tot unde este Copeland este o nebunie de fani care o ovaţionează. La ieşirea de la Metropolitan Opera este aşteptată pentru autografe de un fluviu de oameni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
