Legătura dintre mâncare și emoții. Alimente bune pentru un creier sănătos. Dieta de inspirație indiană. Bonus: rețetă foarte simplă!

Foto Ilustrativ/Pexels Neoxiam
Foto Ilustrativ/Pexels Neoxiam

Există o legătură între ceea ce mâncăm și felul în care gândim? Are mâncarea o legătură cu emoțiile noastre? Oare nu suntem „ceea ce mâncăm”? Citiți mai jos câteva elemente interesante legate de ceea ce mâncăm și felul în care gândim și simțim, care ar fi beneficiile unei diete de inspirație indiană, dar și un exemplu simplu de rețetă pe care îl poate încerca oricine. 

Există o legătură între alimentație, emoție și procesele gândirii ne spun cei de la timesofindia.indiatimes.com citând un studiu de la Harvard aici care precizează că 95% din Serotonina (cunoscută și ca „hormonul fericirii”) este produsă în tractul gastrointestinal.

Acesta este legat de milioane de neuroni, ceea ce înseamnă că odată ce consumăm mâncarea nu doar că sistemul nostru digestiv o desface, ci ne ghidează și emoțiile.

Deci, da, suntem ceea ce mâncăm, ne sunt afectate și emoțiile, dar și gândirea. Se știe că excesul de zahăr, sare și făină este legat de declanșarea depresiilor și stărilor anxioase.

În același timp, se cunosc beneficiile unor alimente asupra creierului uman

Spanacul, fructele de pădure, migdalele, turmericul, dar și „curd” (un tip de iaurt tradițional indian) ne fac să avem un creier mai sănătos, ne ajută memoria și favorizează procesele de gândire. 

Filosofia indiană se regăsește și în mâncarea pregătită special pentru a da o stare de bine corpului. Nu întâmplător aromele legumelor atunci când sunt gătite sunt îmbunătățite și scoase în evidență de condimente speciale care nu doar că dau un gust minunat, dar fac ca mâncarea să nu mai aibă nevoie de sare!

Condimentele folosite în bucătăria indiană conțin compuși bioactivi care au proprietăți ce stimulează organismul ducându-l în direcția stării de bine, dar și a echilibrului. Dietele indiene au la bază mult orez brun, nuci, fructe și legume, despre care spuneam mai devreme cât de mult bine fac activității cerebrale.

Atunci când ne gândim la o dietă, trebuie să o personalizăm, în primul rând. Să facem în așa fel încât să fie potrivită pentru noi și pentru organismul nostru, de aceea ar trebui să facem câteva analize și poate să ne adresăm unui medic care va ști cu siguranță mai bine decât noi ce cantități ni s-ar potrivi și ce vitamine ne lipsesc, de exemplu. 

Revenind la dieta de inspirație indiană, aceasta va include la micul-dejun de multe ori ouă, pâine cu cereale și „curd”, iaurtul de care spuneam mai devreme. La prânz, orezul brun, legumele, dar și puiul ar putea fi o alternativă. În ceea ce privește cina, există o serie de recomandări care includ tot fructele și legumele, dar și quinoa, dovlecei la grătar, plăcinte cu spanac. 

Dieta trebuie să cuprindă măcar două fructe pe zi (papaya, mere, portocale), un pumn de nuci sau migdale, iar cina nu trebuie să fie înainte de culcare, ci măcar cu două ore înainte de somn. 

Ar fi bine dacă am reuși să eliminăm pas cu pas mâncarea de tipul fast-food/ junk food, dar și dulciurile și alcoolul. 

Rețetă de inspirație indiană:

1 ceașcă de castraveți proaspeți, curățați, mărunțiți și storși

1 ceașcă de roșii tăiate mărunt

1 ceașcă de ceapă roșie tăiată fin

1 ardei chilli (opțional)

1 linguriță de piper negru

1 linguriță de chimion

1 ceașcă de iaurt degresat

1 ceașcă de coriandru proaspăt tocat

Pune toate ingredientele într-un bol, amestecă-le bine și apoi toarnă iaurtul peste ele. Adaugă sare dacă simți nevoia și apoi lasă totul la frigider pentru o oră. 

Surse articol: organicauthority.com, 24mantra.com, timesofindia.indiatimes.com, betterme.world

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel