EXCLUSIV  Concerte ”moca”. Regizorul Șerban Puiu: Când le dă Primăria, ne omoară! VIDEO

Regizorul Șerban Puiu a vorbit despre obiceiul unei părţi din societate care îşi doreşte să meargă la teatru "moca", fără să plătească bilet, dar și despre ce se întâmplă în perioada campaniilor electorale.

"Avem, la Teatrul Elisabeta, "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război". Am făcut un spectacol pentru liceeni. Însă, colaborarea între Ministerul Culturii şi Ministerul Învăţământului nu există. Noi nu putem să dăm spectacolul pe gratis. Preţul la bilet este simbolic, undeva la 30 de lei", a spus regizorul Şerban Puiu în cadrul unui interviu acordat DCNews.

"Asta ne omoară"

"Aţi spus mai devreme de Horaţiu Mălăele şi Maia Morgenstern că pot face un spectacol în doi şi să ne facă concurenţă. Concurența noastră nu este reprezentată de Horaţiu Mălăele şi Maia Morgenstern. Ştiţi cine ne face cea mai mare concurenţă? Ca să spunem direct: mocăngeala. Când primăria, de exemplu, dă concerte gratis, teatru gratis, alea ne omoară. Tot oraşul va vedea spectacolul gratis, iar eu când vin, peste o lună, cu un alt spectacol al meu, publicul nu vine, că spune "lasă că îmi dă primarul, peste trei luni îl văd gratis", a mai spus regizorul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel