Consiliul Concurenței a autorizat operațiunea prin care Pavăl Holding intenționează să preia activitatea grupului Carrefour România, incluzând companiile Carrefour România S.A., Supeco Investment S.R.L., Bringo Magazin S.R.L. și Columbus Active S.R.L.
Deși activitățile celor două grupuri nu se suprapun direct, autoritatea de concurență a evaluat efectele posibile ale tranzacției pe piața achizițiilor de bunuri de consum curent, în special produse alimentare, la nivel național.
Analiza a vizat atât relația dintre retaileri și furnizori, cât și interacțiunea dintre retaileri și consumatorii finali, pentru a verifica eventualele efecte asupra concurenței.
În urma evaluării, Consiliul Concurenței a stabilit că tranzacția nu ridică obstacole semnificative pentru concurența efectivă pe piața din România și nu afectează funcționarea normală a mediului concurențial.
Instituția nu a identificat motive care să pună sub semnul întrebării compatibilitatea operațiunii cu regulile pieței.
„Grupul Pavăl Holding, deținut de Dragoș și Adrian Pavăl, este prezent în România prin companii active în mai multe sectoare economice, printre care cea mai cunoscută este rețeua de magazine
de bricolaj Dedeman. De asemenea, Grupul este implicat în comercializarea cu amănuntul de produse farmaceutice și para-farmaceutice, comercializarea de produse de larg consum, alimentare și nealimentare, în special cele destinate copiilor și mamelor/familiei, fabricarea de produse pentru construcții, întreținerea și repararea autovehiculelor, precum și activități de dezvoltare imobiliară, închiriere și subînchiriere de bunuri proprii sau închiriate”, transmite Consiliul Concurenței.
CITEȘTE ȘI: De ce vinde Carrefour afacerea din România? Probleme pentru frații Pavăl
Profilul celor două grupuri implicate
Pavăl Holding este controlat de Dragoș și Adrian Pavăl și activează în mai multe sectoare economice, inclusiv retail, construcții, imobiliare și servicii. Cel mai cunoscut brand din portofoliu este rețeaua Dedeman.
Grupul Carrefour România operează pe piața locală prin hipermarketuri, supermarketuri, magazine de proximitate și unități de tip discount sub brandul Supeco.
Consiliul Concurenței a precizat că decizia completă va fi publicată pe site-ul instituției după eliminarea informațiilor cu caracter confidențial.

