Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Pavăl Holding SRL, controlat de frații Pavăl, intenționează să preia grupul Carrefour în România.
Grupul Carrefour operează în România magazine de vânzare cu amănuntul, sub formă de hipermarketuri (Carrefour), magazine de tip supermarket (Carrefour Market), magazine de proximitate (Carrefour Express) și magazine de tip discount (Supeco).
Grupul Pavăl Holding este prezent în România prin mai multe companii, cea mai cunoscută fiind rețeaua de magazine Dedeman. De asemenea, Grupul este implicat în comercializarea cu amănuntul de produse farmaceutice și para-farmaceutice, comercializarea de produse de larg consum, alimentare și nealimentare, în special cele destinate copiilor și mamelor/familiei, fabricarea de produse pentru construcții, întreținerea și repararea autovehiculelor, precum și activități de dezvoltare imobiliară, închiriere și subînchiriere de bunuri proprii sau închiriate.
Analiza autorității de concurență vizează două piețe: piața achizițiilor de bunuri de consum curent preponderent alimentare, la nivel național, unde retailerii acționează în calitate de cumpărători în relația cu producătorii sau distribuitorii, și piața comercializării cu amănuntul de consum curent preponderent alimentare, unde retailerii acționează drept furnizori pentru consumatorii finali.
Din punctul de vedere al pieței geografice, analiza ia în calcul o zonă de până la 10 minute de mers cu mașina în jurul hipermarket-urilor/supermarket-urilor și o zonă de până la 10 minute de mers pe jos și cu mașina în jurul magazinelor de proximitate.
În conformitate cu prevederile Legii concurenţei nr. 21/1996, această tranzație trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei, care va evalua operațiunea în scopul stabilirii compatibilității cu un mediu concurenţial normal și va emite o decizie în termenele prevăzute de lege, precizează Consiliul Concurenței.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News