FITS30, poartă deschisă din Sibiu spre întreaga lume. Astrid Fodor: Sibiul se transformă într-un hub internațional al artelor spectacolului

sursa foto: sibiu-turism.ro
sursa foto: sibiu-turism.ro

Iată programul FITS din acest an!

Aflat la cea de-a 30-a ediţie, Festivalul Internaţional de Teatru din Sibiu se bucură și în acest an de Înaltul Patronaj al Președintelui României. „Comunitatea sibiană este mândră că este parte din acest proiect; pentru Sibiu am gândit Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Ne bucurăm că putem să avem un dialog constant și serios cu Primăria și Consiliul Local, și că, în tot ceea ce facem, există viziune și prețuire reciprocă”, a declarat Constantin Chiriac, Președintele FITS și directorul general al TNRS, care a subliniat faptul că Primăria Sibiu este principalul finanțator al FITS.

„Festivalul este în același timp o poartă deschisă din Sibiu spre întreaga lume, creând conexiuni cu alte culturi și aducând aici cultura altor comunități, arătând că diversitatea poate fi unită prin deschiderea minții și a sufletului. Zeci de națiuni se prezintă în festival prin cultura lor, transformând Sibiul într-un hub internațional al artelor spectacolului”, a spus Astrid Cora Fodor, primarul municipiului Sibiu, în mesajul său transmis FITS.

„În dialog cu actualul ministru al Culturii am putut să gândim ceea ce înseamnă leadership și diplomație culturală”, a spus Constantin Chiriac, vorbind despre parteneriatul strategic pe care Festivalul îl are cu Ministerul Culturii și ministrul Lucian Romașcanu.

Un alt reprezentant al Guvernului a fost Ligia Deca, ministru al Educației, care a vorbit despre importanța proiectelor care fac parte din FITS și au o componentă de educare: Programul de Voluntariat, Platformă Internațională de prezentare a doctoratelor din România, Festivalul Universităților de Teatru și Management Cultural.

Lista completă a sezoanelor #FITS30

sezonul francofon: (Franța, Elveția, Belgia, Canada, Guineea, Luxemburg)

sezonul german

sezonul israelian

sezonul britanic

sezonul japonez

sezonul spaniol

sezonul austriac

sezonul american

sezonul polonez

sezonul NATO

sezonul Republica Moldova

sezonul sibian.

Tema din acest an – MIRACOL – arată importanța Festivalului în creșterea comunității și a orașului și bucuria pe care o aduce publicului din întreaga lume.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel