FITS 2021: Aproape 2.000 de bilete, vândute în prima oră

Foto: D.Matvejev
Foto: D.Matvejev

FITS 2021. Biletele pentru 130 de spectacole cu public și 79 de reprezentații online, în vânzare. Aproximativ 2.000 de bilete vândute în prima oră!

Biletele pentru 130 de spectacole în spații indoor, cu public, alături de 79 de reprezentații transmise în mediul online sunt puse în vânzare pentru cea de-a XXVIII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), se arată într-un comunicat de presă. 

Cei care doresc să achiziționeze bilete pentru FITS 2021 o pot face pe site-ul www.sibfest.ro. Aproximativ 2.000 de bilete au fost vândute doar în prima oră de la punerea lor în vânzare.

Invitație la teatru

Președintele FITS, Constantin Chiriac, îi invită pe iubitorii de teatru din întreaga lume să se bucure de oferta generoasă a ediției din acest an, fie prin prezența lor la Sibiu, fie online de oriunde din lume, în condițiile în care toate transmisiile din mediul online vor beneficia de traducere în limbile engleză și română. 

„Vă invit să ne întâlnim cu toții la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, în perioada 20-29 august, în numele miracolului, al prieteniei și al bucuriei! Cea de-a XXVIII-a ediție vă este dedicată vouă; vor fi mai mult de 600 de spectacole, cea mai mare ediție din acești 28 de ani. În mediul online, veți avea peste 130 de spectacole cu un abonament de doar 500 de lei. Acesta este semnul prieteniei noastre pentru voi! Nume ca Charlotte Rampling, Batsheva Dance Company, Kibbutz Contemporary Dance Company, Declan Donnellan, Yoshi Oida, Tokyo Metropolitan Theatre, Barcelona Flamenco Ballet, Kibbutz Contemporary Dance Company vor fi în Sibiu special pentru voi. Vă îmbrățișez și vă aștept să ne reîntâlnim!”, este mesajul Președintelui Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, Constantin Chiriac, pentru publicul din întreaga lume. 

Abonament introdus în premieră

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu introduce anul acesta varianta unui abonament la prețul de 500 lei, care oferă acces la toate spectacolele transmise în direct din sălile de spectacole și din restul spațiilor indoor unde au loc reprezentații cu public, precum și la spectacolele online înregistrate. 

Prețurile biletelor variază între 20 de lei și 150 de lei, pentru spectacolele cu public, și între 20 de lei și 75 de lei, pentru cele transmise online. 

Ediția de anul acesta, caracterizată ca fiind cea mai amplă până în prezent, oferă publicului peste 600 de evenimente în Sibiu și în localitățile din împrejurimi, în spații închise, în piețele publice ale Sibiului, pe străzile orașului, în biserici, dar și online, unde vor avea loc reprezentații de teatru, dans, circ, film, musical, operă, carte, conferințe, expoziții, performance, muzică, spectacole de stradă.

DC News este partener media al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel