Expoziţia "Constantin I. Nottara: scena este viaţa mea!", vernisată la Palatul Suţu din Bucureşti

[] []

30 iul 2019 / 19:45
Salveaza PDF Comentarii

Expoziţia tematică "Constantin I. Nottara: scena este viaţa mea!" a fost vernisată, marţi, la Palatul Suţu din Bucureşti.

"Expoziţia este legată de teatru şi starea teatrului în Bucureşti. Muzeul Municipiului Bucureşti are patrimoniu cu valoare patrimonială din această zonă, este vorba de familia Constantin I. Nottara, şi avem astăzi un spaţiu amenajat în amintirea acestui valoros actor", a declarat Adrian Majuru, directorul Muzeului Municipiului Bucureşti.

Corina Iliescu, curatorul expoziţiei, a afirmat că prin proiectul expoziţional de la Palatul Suţu se doreşte aducerea în atenţia publicului a câtorva aniversări culturale ale anului în curs.

"Anul acesta se împlinesc 200 de ani de la primul spectacol în limba română din fostul principal al Ţării Româneşti, la Cişmeaua Roşie, sala de teatru a Domniţei Ralu, fiica lui Caragea Vodă. (...) Nu în ultimul rând, aniversăm 160 de ani de la naşterea maestrului Constantin I. Nottara", a precizat Corina Iliescu.

Muzeograful Daniela Dumitrescu a spus că expoziţia este structurată în două părţi - în prima parte este prezentată prima perioadă a teatrului românesc, iar în cea de-a doua - personalitatea actorului Constantin I. Nottara.

"Expoziţia este dedicată actorului Constantin Ion Nottara, cel mai mare actor român de la sfârşitul secolului al XIX-lea - începutul secolului XX. Aceasta cuprinde foarte multe obiecte care au aparţinut actorului Nottara, foarte multe medalii comemorative oferite de Carol al II-lea, Carol I sau Ferdinand I cu ocazia diverselor evenimente culturale, tablouri care au aparţinut familiei, cărţi, documente, o măsuţă de machiaj, creioane de scenă şi multe alte lucruri", a explicat Daniela Dumitrescu.

Expoziţia "Constantin I. Nottara: scena este viaţa mea!" îşi propune ca prin intermediul "Colecţiei C.I. şi C.C. Nottara" să aducă o contribuţie specială la tabloul general al istoriei teatrului în România, un portret de grup în care imaginea centrală este Constantin I. Nottara, personalitate marcantă în jurul căreia se ţes poveşti cu directori de companii teatrale, actori, dramaturgi, regizori şi gazetari teatrali, se arată în prezentarea evenimentului.

Expoziţia va fi deschisă până pe 6 octombrie. 


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27