Expoziție și conferință – „Manuscrisele scriitorilor în arhivele securității"

Flaviu Predescu / 17 mai 2018 / 15:28 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

CNSAS și Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) invită pe toți cei interesați la vernisajul proiectului expozițional „MANUSCRISELE SCRIITORILOR ÎN ARHIVELE SECURITĂȚII".

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) și Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) invită pe toți cei interesați la vernisajul proiectului expozițional „MANUSCRISELE SCRIITORILOR ÎN ARHIVELE SECURITĂȚII", realizat de CNSAS, ce va avea loc luni, 21 mai 2018, începând cu ora 17.00, în Bucureşti, la sala de expoziție a Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLR) din Calea Griviței nr. 64-66.

De asemenea, marți, pe 22 mai 2018, ora 17.00, în sala Iosif Naghiu, în cadrul expoziției va avea loc o conferință cu tema: „TEXTE ARESTATE – OPERE CONFISCATE DE SECURITATE", unde vor fi prezenți: Dumitru Țepeneag, Ioan Cristescu, George Ardeleanu, Monica Pillat-Săulescu, Stelian Tănase, Silvia Colfescu, Florentina Budeancă, Cristina Anisescu, Nicolae Rădulescu (fost deținut politic) și grupul masteranzilor de la Facultatea de Litere a Universității din București, coordonați de conf. univ. dr. George Ardeleanu.

Expoziţia „Manuscrisele scriitorilor în Arhivele Securităţii" îşi propune să realizeze o radiografie a registrelor totalitare din comunism, prin interogarea triadei Securitate – Manuscris – Autor și să prezinte metodele şi tehnicile de control, supraveghere şi de pedeapsă folosite de instituţiile represive, cu intenția de a formula noi ipoteze de studiu privind fenomenul „rezistenţei culturale".

Piesele centrale ale expoziţiei sunt manuscrisele identificate în Arhiva CNSAS: creaţii cu valoare literară, poezii, poeme, eseuri, jurnale personale, memorii, note şi însemnări privind anumite evenimente sau aspecte ale vieţii sociale, însemnări din detenţie, critici şi adnotări ale unor lucrări relevante interzise etc. Cele mai multe dintre ele nu au avut conţinut „subversiv" însă, cu toate acestea, au fost căutate cu îndârjire, confiscate şi folosite de reprezentanţii instituţiilor represive pentru condamnarea sau „domesticirea" celor care le-au creat, transformându-le în probe – „corpus delicti" în cadrul proceselor instrumentate politic sau pentru a motiva deschiderea unor dosare de urmărire informativă.

Astăzi, indiferent de valoarea lor literară, manuscrisele constituie un tezaur important în cadrul demersului nostru comun de cunoaștere, înțelegere și analiză a comunismului românesc. Ele devin probele incontestabile ale obtuzității regimului obsedat de controlul, supravegherea și pedeapsa creatorilor liberi.

Pe de altă parte, acest proiect ne pune în fața unui fragment din istoria literară involuntară redată printr-o colecție de documente din viața privată a scriitorilor, marturii despre viata lor de grup, despre familie, despre viața din redacții, despre creație și rezistență. Ne aduce la lumină părți ascunse ale unei realități multifațetate în care vom găsi variantele situaționale de supraviețuire.

Coordonator proiect: Cristina Anisescu

Coordonator științific: conf. univ. dr. George Ardeleanu

Cercetare și documentare și realizatori: Cristina Anisescu, Florentina Budeancă, Andrei Galiță și Felicia Bugnariu

Traduceri: Gabriela Toma

Colaboratori externi: grupul de masteranzi ai Facultății de Litere, Universitatea din București

Design grafic: Teodora Pop și Cristina Anisescu

Organizatori evenimente: Ioan Cristescu (MNLR) și Cristina Anisescu (CNSAS)

Expoziția poate fi vizitată în perioada 21 mai-10 iunie 2018, de luni până vineri, între orele 9.00 și 16.00.

[citeste si]



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26