Erwin Şimşensohn, la deschiderea Festivalului de Teatru 'Miturile Cetăţii': Teatrul are puterea de a uni culturi şi popoare

Teatrul este o sursă de inspiraţie care are puterea de a uni diverse culturi şi popoare din întreaga lume, a afirmat regizorul Erwin Şimşensohn, directorul Teatrului de Stat Constanţa, la deschiderea celei de-a patra ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru 'Miturile Cetăţii'. 

'Teatrul are imensul potenţial de a mobiliza comunităţi şi a construi punţi. Teatrul e o sursă de inspiraţie care are puterea de a uni diversele culturi şi popoare din întreaga lume, dar este mai mult decât atât, pentru că teatrul poate educa, poate informa şi poate, mai ales, trezi conştiinţe. Teatrul generează idei, atitudini, motivaţii, puncte de vedere. Teatrul autentic este convingător, este profund, emoţionează şi îndeamnă la reflecţie. Teatrul creează un spaţiu în inima şi în mintea societăţii, adună oamenii în jurul unor idei şi a sentimentelor. Teatrul aduce inspiraţie, încântare şi informaţie şi teatrul are mai ales menirea de a crea o lume a speranţei. Evenimentul nostru, care începe astăzi, generează un spaţiu al creativităţii şi a dragostei de artă prin alăturarea în programul extrem de generos a unor mari nume de creatori de teatru. Pasiunea pe care întreaga echipă a Festivalului Internaţional de Teatru 'Miturile Cetăţii' a investit-o în această scurtă perioadă de pregătire este forma prin care noi ne exprimăm dragostea faţă de acest oraş, faţă de cetăţenii lui şi faţă de toţi cei care ne vizitează în această perioadă', a spus Erwin Şimşensohn.

El a remarcat că un oraş cum este Constanţa 'are nevoie de forţa spirituală şi de puterea de transformare a oamenilor pe care o are teatrul', precizând că oraşul poate deveni, pe lângă 'o capitală a turismului', şi unul dintre 'cele mai relevante puncte de atracţie, din perspectivă culturală, de pe harta României'. Seara continuă pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Balet 'Oleg Danovski' cu spectacolul 'Carnavalul' după I.L. Caragiale, în regia lui Alexa Visarion, producţie a Teatrului Naţional 'Mihai Eminescu' din Chişinău, iar de la ora 21,00, în Piaţa Ovidiu, va fi prezentat spectacolul de operetă 'Silvia' de Emmerich Kalman, în regia lui Cristian Mihăilescu, producţie a Teatrului Naţional de Operă şi Operetă 'Nae Leonard' din Galaţi. Peste 30 de teatre din ţară şi străinătate vor fi prezente la cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Internaţional 'Miturile Cetăţii', organizat de Teatrul de Stat din Constanţa, până pe 30 iunie.

Ediţia de anul acesta are în program producţii teatrale ale marilor regizori din România, spectacole pe texte clasice şi contemporane, o parte dintre ele atacând, sub o formă sau alta, temele mitologice şi evoluţia lor de-a lungul timpului. Spectacolele din cadrul festivalului vor avea loc la Teatrul de Stat Constanţa, Teatrul Naţional de Operă şi Balet 'Oleg Danovski', Teatrul pentru Copii şi Tineret 'Căluţul de Mare' şi în Piaţa Ovidiu. Printre spectacolele care vor fi prezentate în cadrul festivalului se numără 'Aşteptându-l pe Godot' în regia lui Silviu Purcărete, de la Teatrul Naţional 'Radu Stanca' din Sibiu, 'Pescăruşul' lui Andrei Şerban, montat la Unteatru, 'Jocul regilor' producţie a Teatrului Evreiesc de Stat, în regia lui Felix Alexa, 'Vive la vie' - spectacol de operă-dans-teatru, producţie a companiei Interaface din Elveţia, şi noua premieră a Teatrului de Stat Constanţa, 'Billy Şchiopul' în regia lui Vlad Massaci. Pentru prima dată festivalul dedică o secţiune publicului tânăr cu spectacole pentru 'adolescenţi şi tineri adulţi', pe lângă spectacolele dedicate copiilor. Organizatorii au pregătit pentru adolescenţi trei spectacole - 'Fluturii sunt liberi', o poveste romantică, de dragoste, de la Teatrul Excelsior din Bucureşti, 'Arlecchino şi pierdutele iubiri', de la acelaşi teatru şi 'Oraşul', un spectacol-concert cu actorii de la Teatrul pentru Tineret 'Luceafărul' din Iaşi, realizat de Bobo Burlăcianu şi Bobi Dumitraş, de la trupa 'Fără Zahăr'.

Biletele pentru evenimentele desfăşurate la Teatrul de Stat Constanţa, Teatrul Naţional de Operă şi Balet 'Oleg Danovski' şi Teatrul pentru Copii şi Tineret 'Căluţul de Mare' se pot achiziţiona online, de pe platforma www.mystage.ro, dar şi de la agenţia de bilete a Teatrului de Stat Constanţa. Spectacolele din Piaţa Ovidiu, şi recitalul de la Muzeul Naţional de Artă au intrarea liberă. Festivalul Internaţional de Teatru 'Miturile Cetăţii' este o continuare a 'Serilor de teatru antic' iniţiate în anii '70 de regizorul Silviu Purcărete. Evenimentul este finanţat de Consiliul Judeţean Constanţa şi este organizat cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel