Don Juan, în viziunea lui Cristi Juncu, premieră la Teatrul Nottara

Don Juan, premieră la Teatrul Nottara, în viziunea lui Cristi Juncu. Fotogrfie de Andrei Gindac
Don Juan, premieră la Teatrul Nottara, în viziunea lui Cristi Juncu. Fotogrfie de Andrei Gindac

Spectacolul-eveniment Don Juan după Molière, realizat pentru a marca 400 de ani de la nașterea celui mai important dramaturg francez, are premiera oficială pe 10 februarie, la Sala Horia Lovinescu a Teatrului Nottara, de la ora 19:00. 

Au trecut aproape patru secole de când Molière scria Don Juan, un text atipic în creația lui, un amestec de tragedie și comedie, o poveste în care ideea de   libertate   și   ideea   de   credință   capătă   noi   valențe,   în   care   seducția, masculinitatea, feminitatea, iubirea, trădarea, moartea sunt puse în discuție într-un mod unic.

Piesa de la Nottara pleacă de la textul lui Moliere, adaptat cu finețe de Cristi Juncu pentru spectatorul secolului al XXI-lea, într-un decor spectaculos semnat de Carmencita Brojboiu. Rolul lui Don Juan este interpretat de Șerban Gomoi, căruia i se alătură Gabriel Răuță în rolul Sganarel. Din distribuție fac parte Diana Roman, Ion Haiduc, Sorin Cociș, Paul Chiribuță, Rareș Andrici, Vlad Bălan, Răzvan Bănică, Sorina Ștefănescu, Raluca Jugănaru Grosu, Mihaela Subțirică, Alex Floroiu, Claudia Moroșanu.

„Ceea ce mi s-a părut că poate fi fascinant – și nu doar pentru mine, sper – la Don Juan: refuzul de a se adapta oricăror norme care-i taie din aripi. Cu alte cuvinte, simplificând un pic, refuzul maturizării. A nu se înțelege de aici că privesc maturizarea ca pe ceva rău. Dimpotrivă. Trăim într-o societate – refuzul maturizării înseamnă haos, societatea (nici măcar „celula ei de bază”, cum se zicea, familia) nu poate exista în absența maturizării. Dar indivizii de genul Don Juan pot funcționa ca oglinzi”, spune regizorul Cristi Juncu despre eroul montării sale.

Între umor negru și ironie amară, între hohote de râs și umbre de tristețe, Don Juan în viziunea lui Cristi Juncu reconfigurează povestea celebrului seducător, demitizându-l și reconstruindu-l, într-o zonă în care copilăria se întâlnește cu cruzimea și puterea de seducție cu refuzul maturizării. Don Juan – bărbatul care descoperă  frumusețea   în   fiecare   femeie   și-o   abandonează   pentru   a   trece   de fiecare dată mai departe, spre altceva, într-o permanentă sete de sens. Don Juan – bărbatul rupt în două, în care se întâlnesc hedonistul lipsit de spirit moral și ființa copleșită. de  tristețe,  incapabilă  să  rămână pe  loc,  incapabil să  atingă fericirea, dar mereu în căutarea ei. Don Juan – omul care refuză să creadă în forța unui Dumnezeu invizibil și a cărui existență o neagă în joacă, omul pentru care moralitatea e doar un cuvânt lipsit de valoare. Don Juan – un copil răsfățat al istoriei…

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel