Așa cum relatează Science Alert, în 2012, un student al renumitului cercetător biblic Peter Williams a observat ceva curios în spatele literelor acestui manuscris creștin pe care îl analiza la Universitatea Cambridge. Studentul, Jamie Klair, a dat peste un pasaj celebru în limba greacă, care era adesea atribuit lui Eratostene, astronom și bibliotecar șef al Bibliotecii din Alexandria (unul dintre cele mai prestigioase locuri de învățătură din lumea antică).
În 2017, imagistica multispectrală a documentului a dezvăluit nouă file care conțineau indicii ale unui text suprascris. Nu a fost o descoperire neobișnuită în sine: pergamentul era o marfă valoroasă în secolele trecute, așa că nu era neobișnuit ca savanții să răzuiască piei vechi (pergamentul era piele de vițel, de obicei) pentru a le refolosi.
Când a răsfoit rezultatele, în al doilea an al pandemiei, Williams a observat niște numere ciudate pe foile de la Mănăstirea Sfânta Ecaterina.
Când a transmis pagina istoricilor din Franța, cercetătorii au fost surprinși. Istoricul Victor Gysembergh, de la centrul național francez de cercetare științifică CNRS din Paris, a declarat că „a fost imediat clar că aveam coordonate stelare”.
Astăzi, se știe cu certitudine că astronomul grec Hipparchus lucra la un catalog al stelelor de pe cerul lumii occidentale între anii 162 și 127 î.e.n..
Mai multe texte istorice se referă la Hipparchus ca fiind „părintele astronomiei” și îl creditează cu descoperirea modului în care Pământul „se clatină” pe axa sa în ceea ce este cunoscut astăzi sub numele de precesie.
Se spune, de asemenea, că a fost primul care a calculat mișcările Soarelui și ale Lunii.
Urmărind harta stelară ascunsă pe manuscrisul de la Mănăstirea Sfânta Ecaterina, cercetătorii au calculat precesia Pământului așa cum a fost descrisă în text, pentru a afla când a fost scrisă harta.
Coincidenţă sau... ?
Coordonatele stelelor se potriveau aproximativ cu precesia așteptată a planetei noastre în jurul anului 129 î.e.n., în timpul vieții lui Hipparchus.
Cealaltă lucrare (singura) pe care Hipparchus ne-a lăsat-o este un comentariu la un poem astronomic care descrie constelațiile. Multe dintre coordonatele pe care Hipparchus le-a dat stelelor în comentariul său despre fenomene corespund îndeaproape documentului de la Mănăstirea Sfânta Ecaterina, deși textul fragmentar poate fi dificil de descifrat.
Coordonatele lizibile ale unei singure constelații, Corona Borealis, pot fi recuperate din foile egiptene, dar cercetătorii cred că este probabil ca Hipparchus să fi cartografiat întregul cer nocturn la un moment dat.
Potrivit cercetătorilor, pasajul ascuns sună astfel: „Corona Borealis, situată în emisfera nordică, în longitudine se întinde pe 9°¼ din primul grad al Scorpionului până la 10°¼ în același semn zodiacal (adică Scorpion). În lățime se întinde pe 6°¾, de la 49° de la Polul Nord până la 55°¾.” „În cadrul ei, steaua de la vest, alături de cea strălucitoare conduce (adică este prima care răsare), fiind în Scorpion 0.5°. A patra stea la est de cea strălucitoare este ultima (adică cea care se ridică) la 49° de Polul Nord. Cea mai sudică este a treia numărată de la cea mai strălucitoare spre est, care se află la 55°¾ de Polul Nord”, continuă poemul.
Notațiile corespund terminologiei grecești antice. Termenul de „longitudine” se referă la extinderea est-vest a unei constelații, în timp ce „lățimea” descrie extinderea nord-sud a constelației.
În comparație cu lucrările ulterioare ale lui Ptolemeu, matematica lui Hipparchus pare a fi mult mai fiabilă. Acest lucru sugerează că Ptolemeu nu a copiat pur și simplu lucrarea lui Hipparchus.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
