Este primul an în care secţiunea Dans, care se desfăşoară din 23 iunie până în 1 iulie, este condusă de coregrafa din Quebec Marie Chouinard, în vârstă de 62 de ani, care intenţionează să ducă dansul în cetate, să-l pună în contact direct cu oamenii prin spectacole, întâlniri, filme şi dialoguri pe marginea spectacolelor. Fidelă principiilor care au legat viaţa sa de dans, considerat o artă sacră ce trebuie practicată cu rigoare şi mare respect, Marie Chouinard a urmărit anul acesta, sub titlul First Chapter, o selecţie precisă care să releve lumea dansului contemporan.
Paolo Baratta înmânându-i Leul de Aur Lucindei Childs, în prezenţa coregrafei Marie Chouinard
“Pornim de la un nume ciudat, First Chapter. Nu este un nume întâmplător, a explicat Paolo Baratta, preşedintele Bienalei de la Veneţia. Este vorba, de fapt, de primul capitol al unei linii programatice, care va fi împărţită în patru părţi. Încercăm astfel o organicitate a festivalului, care trebuie să se constituie într-un loc al cercetării. (…) Mai mult decât un festival, va fi vorba despre o expoziţie a dansului”.
Programul prezintă participanţi reprezentativi, prezenţi cu unul sau mai multe spectacole relevând coregrafi interesaţi de experiment.
Marie Chouinard s-a implicat cu entuziasm şi în dezvoltarea ulterioară a Colegiului de Dans, propunând un program destinat nu numai tinerilor dansatori, dar şi coregrafilor, cu idei şi propuneri inovatoare.
Vor fi prezentate 26 de coregrafii, dintre care 9 premiere italiene şi o premieră europeană, cărora li se adaugă 3 creaţii originale scurte, rod al muncii coregrafilor de la Biennale College şi o creaţie a lui Benoît Lachambre inspirată de dansatorii de la Biennale College. Sunt invitaţi 15 artişti, iar în Campo S. Agnese este prevăzut un ciclu de proiecţii şi întâlniri ale artiştilor cu publicul la sfârşitul fiecărui spectacol.
Soft Virtuosity al Companiei Marie Chouinard
“Prin intermediul Biennale College, şcoala pentru coregrafi şi cea pentru dansatori, prin festival, spectacolele sale, filme, întâlniri, intervenţii şi conversaţii cu artiştii după reprezentaţii, conferirea Leului de Aur, am prilejul să propun autori, opere, artişti şi practici corporale în care cred, care ne deschid schemele mentale şi de percepţie către alte dimensiuni, care provoacă dialogul între noi şi obişnuinţele noastre, între structurile noastre mentale şi libertatea noastră, către o frumuseţe reînnoită, către o vitalitate radicală, către o împlinire a întrupării, către o puternică implicare, către o dragoste mereu sporită”, mărturisea Marie Chouinard.
Au venit la această a 11-a ediţie a Festivalului de Dans Contemporan importanţi protagonişti, ca Lucinda Childs, Louise Lecavalier, Benoît Lachambre, Robyn Orlin, Xavier Leroy, Mathilde Monnier şi La Ribot, artişti consacraţi, cum ar fi Lisbeth Gruwez şi Ann Van den Broek, dansatori în ascensiune, ca Dana Michel, Alessandro Sciarroni, Daina Ashbee, Clara Furey şi tineri coregrafi de la Biennale College: Irina Baldini, Chloe Chignell, Joaquín Collado Parreño.
Dance de Lucinda Childs, un spectacol antologic
Leul de Aur pentru carieră a revenit Lucindei Childs
Distinsă cu Leul de Aur pentru carieră, care i-a fost conferit în 23 iunie, prima zi a Festivalului, coregrafa americană Lucinda Childs, aflată la la antipodal senzitivei Chouinard, a deschis Festivalul, la Teatro alle Tese, cu trei coregrafii-hit, devenite clasice din repertoriul său: Dance, titlu-manifest al minimalismului abstract a cărei pionieră este coregrafa, producţie menită să influenţeze generaţii de dansatori. Spectacolul, fruct al colaborării lui Childs cu Sol LeWitt şi muzicianul Philip Glass va fi prezentat pentru prima dată în Italia, împreună cu filmul-decor în alb-negru, creat de artisul american LeWitt în 1979.
Celelalte două titluri ale lui Childs, Katema şi Dance II, inţial două solo-uri pe care coregrafa le-a dezvoltat în piese de ansamblu, vor fi adaptate spaţiului deschis de la Campo S. Agnese.
Lucinda Childs a creat coregrafii pentru marile companii de dans – Opera din Paris, Les Ballets de Monte Carlo, Compania lui Baryshnikov, Rambert Dance Company, Martha Graham Company, dar şi producţii lirice. Sunt cunoscute colaborările sale cu regizorul Robert Wilson şi compozitorul Philip Glass, cu care a semnat Einstein on the Beach.
La Summer Scape Festival de la Bard College, i-a fost comisionată reluarea coregrafiei Dance, spectacol ce a continuat să fie reprezentat în SUA, dar şi în Europa, inclus în repertoriul Operei din Lyon. A fost ovaţionată cu un alt balet, Available Light pe muzica lui John Adams şi în scenografia arhitectului Frank Gehry, cât şi pentru baletul Grosse Fuge de Beethoven.
A fost recompensată cu Bessie Award, este Commandeur de l’Ordre des Arts et des Lettres şi distinsă cu multe, multe alte premii…
Diana Michel, Yellow Towel
Folk-s de Alessandro Sciarroni
Manifeste coregrafice
Un alt triptic de spectacole îi aparţine protagonistului Alessandro Sciarroni, singurul protagonist italian al ediţiei 2017, unul dintre performerii şi coregrafii cei mai revoluţionari ai scenei europene, interesat în toate practicile corpului – discipline sportive, artele circului – ce pot contribui la construcţia coregrafică, dar şi la rezistenţa fizică în scenă. În vârstă de 41 de ani, este poate cel mai invitat artist italian în străinătate, oaspete de nelipsit al celor mai inovatoare manifestări. Vor putea fi vizionate Chroma (Teatro alle Tese), Aurora, un percorso di creazione, film documentar de Cosimo Terlizzi despre creaţia Aurora, care însoţeşte prezentarea piesei, premieră în Italia după cea de la Paris, şi Folk-s.
A sosit pentru prima data în Italia Clara Furey, născută la Paris, dar de origine canadiană, autoarea unor proiecte care combină coregrafia, muzica şi performance-ul. Performane-ul Untied Tales, de asemenea în premieră italiană, este realizat cu dansatorul şi coregraful slovac Peter Jasko şi urmăreşte raportul între ficţiune şi realitate, dar şi coexistenţa a două limbaje artistice care se întâlnesc fără să se anuleze unul pe altul.
Dance în coregrafia Lucindei Childs
Revine la Bienală Louise Lecavalier, formidabila interpretă a La La La Human Steps. Ea a sosit la Veneţia, în dubla calitate de coregrafă şi dansatoare, cu So Blue, lucrare interpretată împreună cu Frédéric Tavernini. În centrul acestui extraordinar duet se află corpul “în perpetuă căutare, rapid ca gândul, care transcende propriile limite: corpul transformat în respiraţie, energie, lumină… Corpul care îşi trasează parcursul, luptă, se predă, revine şi dispare în spaţiu”, după aprecierea coregrafei.
The black piece de Ann Van Den Broeck
În spectacolele belgiencei Lisbeth Gruwez, cu formaţie clasică şi apoi în compania regizorului Jan Fabre, co-fondatoare a Grupului Voetwolk, sunetul şi mişcarea sunt interdependente. În We’re pretty fuckin’ far from okay, coregrafa se apleacă asupra relaţiei dintre frica fiziologică şi cea psihologică, transformând trupul într-o cutie de rezonanţă a emoţiilor noastre cele mai primitive şi universale.
Soft virtuosity, cea mai recentă coregrafie semnată de Marie Chouinard şi interpretată de Compania sa, este o dovadă exemplară a dansului acestei coregrafe, un discurs despre multiplele modalităţi de a călători – rapid, şchiopătând, zvăpăiat, amuzant, pe poante… - o călătorie prin universul scenei şi prin lume.
Lucinda Childs Katema
Considerată o promisiune a dansului olandez, Ann Van den Broek care a colaborat cu Elisa Monte Co., Galili Dance şi Charleroi Dance, înainte de a adera la coregrafia fondată de WArdWaRD în 2000, prezintă The Black Piece (26 iunie, Teatro Piccolo Arsenale). Spectacolul aduce în scenă 5 dansatori evoluând într-o obscuritate aproape completă, întreruptă prin flashuri luminoase, orchestrate chiar de Van den Broek pentru a scoate în evidenţă fragmente, prezenţe, perspective, lăsând spaţiul să se contureze prin intermediul sunetelor pe care le percepe spectatorul.
Fragmente, prezente perspective în The black piece
Printre figurile cele mai originale, care au captat atenţia presei internaţionale, Dana Michel, afroamericana din Ottawa, ce va fi distinsă cu Leul de Argint 2017 în 27 iunie, se află pentru prima data la Veneţia şi la Bienala Dansului. Dana Michel este o artistă care transformă propria biografie în motiv de cercetare. “Să lucrezi legat de propria autobiografie este cea mai bună cale de a ajunge la conştientizarea ta şi de a crea o conexiune semnificativă cu ceilalţi”, afirmă ea. Piesele sale sunt caracterizate de un fel de “bricolaj post cultural”, în care momente live, manipularea obiectelor, fragmente din istoria personală, dorinţe, preocupări de moment creează o experienţă empatică între artist şi spectator. Ca în Yellow Towel (27 iunie, Tese dei Soppalchi), în care Michel stigmatizează şi anulează stereotipurile culturii negre.
So Blue de Louise Lecavalier
Rădăcinile metise ale Dianei Ashbee (tată american şi mamă olandeză) îi influenţează limbajul coregrafic, care se hrăneşte atât din dansul contemporan, cât şi din tradiţie, abordând teme de mare impact social, legate mai ales de corpul feminin, prin care răstoarnă tabuuri seculare. “Arta dansului, afirmă coregrafa, mă apropie de corpul meu, de conştientizarea gândurilor mele şi de procesele interioare”. La Bienală sunt prezentate în premieră italiană Unrelated (29 iunie, Teatro alle Tese) şi When the ice melt, will we drink the water? (30 iunie, Tese dei Soppalchi), în premieră europeană.
Pe scena anilor 70, Benoît Lachambre a colaborat cu mulţi artişti - Meg Stuart, Boris Charmatz, Sasha Waltz, Louise Lecavalier, Marie Chouinard – şi a primit comenzi de la ansambluri majore ale dansului, printre care, Cullberg Ballet.
Unrelated de Diana Ashbee
Lifeguard (30 iunie, Sale d’Armi), prezentat în premieră la Bienală, este un spectacol care creează un spaţiu intim în care spectatorul joacă un rol important.
Unei alte figuri importante a dansului contemporan, Xavier Le Roy, campion al anti-coregrafiei europene, Bienala îi rezervă un solo considerat manifestul său estetic. Dansul devine spaţiu mental, filosofic, cercetare ştiinţifică. Fruct al unei gândiri radicale care respinge teatrul reprezentării, anti-coregrafia îşi găseşte expresia în piese conceptuale sau în gesturi ironice în care totul este dans. Aşa cum se întâmplă în Self Unfinished din 1998, interpretat de João dos Santos Martins.
Pe un cu totul alt versant decât Le Roy, lucrează Robyn Orlin, artist controversat şi provocator, care a redesenat coregrafia şi dansul Africii de Sud. În apariţiile sale scenice, adesea, universurile albilor şi ale negrilor, cu stereotipurile lor, se înfruntă, ca în And so you see… our honorable blue sky and ever enduring sun… can only be consumed slice by slice… (1 iulie, Tese dei Soppalchi).
Ediţia 2017 a Bienalei de Dans se încheie cu un spectacol care a avut multe ecouri: Gustavia (1 iulie, Teatro alle Tese), rezultat al complicităţii dintre Mathilde Monnier, lider al dansului franţuzesc, şi La Ribot, performeră madrilenă, transplantată la Geneva, cunoscută pentru seria de Distinguished Pieces. Gustavia este un personaj feminin unic, adus în scenă de două femei, un portret cu două feţe, jucat în tonuri de comic şi ironie.
Secţiunea Biennale College – Danza, înfiinţată în 2013 pentru a promova talentele, oferindu-le posibilitatea de a lucra sub îndrumarea maeştrilor pentru a-şi desăvârşi creaţiile, are anul acesta două zone: una pentru dansatori şi una pentru coregrafi.
Xavier Le Roy, Self Unfinished
7 lucrări ale unor dansatori şi coregrafi vor fi prezentate în cadrul festivalului. Iniţiată în 4 aprilie, secţiunea Biennale College se încheie în 26 iunie. A fost format un grup de 15 dansatori (11 italieni, 2 americani, 1 francez şi 1 australian) care a lucrat în două direcţii: tehnică şi interpretare.
În domeniul tehnicii, atât a celei somatice, cât şi a celei specifice dansului contemporan, s-au remarcat dansatorii Judith Koltai (Authentic Movement), Tom Koch (Tecnica Alexander), Nora Benian (Yin Yoga), Maria Raffaella Dalla Valle (Feldenkrais), pentru tehnica somatică. Formaţia tehnică pentru dansul contemporan, derivată din “baletul contemporan”, a fost condusă de Katja Cheraneva, Frances Chiaverini, Josh Johnson, Roberta Mosca, David Kern, toţi foşti dansatori ai lui William Forsythe.
În ceea ce priveşte interpretarea, dansatorii au lucrat pe Sider, coregrafia lui William Forsythe, sub îndrumarea lui Benoît Lachambre, în ideea unei noi creaţii.
În 26 iunie, în Sala Armelor, grupul de dansatori format din Luana Battistelli, Georgia Bettens, Clara Cafiero, Sara Cavalieri, Lucrezia Gabrieli, Claire Gieringer, Caroline Loiseau, Luigi Luna, Giorgia Bernadette Maugeri, Mariangela Milano, Margherita Mattia, Danilo Smedile, Giulia Spinelli, Giulia Russo, Madison Webber va fi protagonistul unui extras elaborat din Sider şi a noii creaţii a lui Benoît Lachambre, intitulată That choreographs Us.
The black piece
Secţiunea dedicată coregrafilor cuprinde 3 coregrafi sub 30 de ani: italianca Irina Baldini, 29 de ani, formată la Laban Centre, care a lucrat cu Charles Linenhan, Yvonne Rainer, Xavier Leroy, Marten Spangberg, Simone Forti înainte de a începe activitatea coregrafică, australianca Chloe Chignell, de 24 de ani, care a dansat sub conducerea lui Leah Landau, Ellen Soderhult, Rebecca Jensen, Marten Spangberg, şi spaniolul Joaquín Collado Parreño, 26 de ani, activ în multe companii din ţara sa, printre care La Veronal.
Cei trei coregrafi au avut la dispoziţie, timp de 6 săptămâni, 7 interpreţi profesionişti, cu o tehnică avansată şi cu experienţă scenică sub conducerea unor coregrafi cum ar fi Carolina Amares (Brazilia), Francesco Bax (Italia), Emanuela Biazzi (Italia), Charlie Prince (Liban), Kalin Morrow (SUA), Elisabetta Violante (Italia), Po Nien Wang (Taiwan).
Ei au fost îndrumaţi de Elizabeth Waterhouse, activă timp de 9 ani în Ballett Frankfurt/The Forsythe Company, Hildegard de Vuyst, dramaturgul Baletelor C de la B ale lui Platel, şi apoi al Teatro Reale Fiammingo, Chaterine Schaub Abkarian, actriţă, regizoare, dansatoare a Théâtre du Soleil al Arianei Mnouchkine, şi Simone Derai, regizoare şi arhitect, unul dintre fondatorii colectivului Anagoor.
Untied Tales coregrafiat de Clara Furey
În 28 iunie, la Teatro Piccolo Arsenale, sunt programate 3 coregrafii originale realizate de Irina Baldini, Chloe Chignell şi Joaquín Collado Parreño.
Marie Chouinard a ales o serie de proiecţii de filme de dans, de la Mr Gaga, un documentar de Tomer Heymann despre Ohad Naharin, coregraful israelian pe care l-am aplaudat recent şi la Sibiu, la Ten Meter Tower, peliculă din 2016 de Maximilien Van Aertryck şi Axel Danielson, toate unite prin ştiinţa cu care artiştii au organizat timpul şi spaţiul în operele lor.
De asemenea, este prevăzut un ciclu de întâlniri cu coregrafi, ca o concluzie a spectacolelor live.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
