Urmărește emisiunea live


Covid-19 la Teatrul Naţional Târgu Mureş. Ce urmează

Foto cu caracter ilustrativ
Foto cu caracter ilustrativ

Directorul Teatrului Naţional Târgu Mureş, Attila Gasparik, a făcut un anunț important.

Directorul Teatrului Naţional Târgu Mureş, Attila Gasparik, a declarat, miercuri, pentru Agerpres, că instituţia teatrală îşi suspendă activitatea pe o perioadă nespecificată, după confirmarea a patru cazuri de COVID-19.

„Au fost depistaţi câţiva colegi de-ai noştri cu COVID-19. Acum avem şedinţa Consiliului Administrativ în care vom lua o decizie ce vom face şi cum vom acţiona dacă vor mai fi cazuri noi. Teatrul nostru a participat la Timişoara la un festival al dramaturgiei româneşti şi, în drum spre casă, unii s-au simţit foarte rău, patru au mers la test şi toţi au ieşit pozitivi.

În acea clipă am ordonat golirea teatrului până vom afla ce s-a întâmplat. Am dezinfectat deja teatrul, s-a decis ca doar şapte oameni să poată intra în instituţie şi azi decidem până când va dura această situaţie şi cum vom proceda mai departe. Am anunţat DSP Mureş şi nici ei nu ştiu cum să ne sfătuiască fiindcă suntem o instituţie foarte mare, avem 186 de angajaţi. Nu au avut nici ei vreo astfel de situaţie. Cu riscul să îmi impute cineva, am decis să trimit oamenii acasă, pentru ca virusul să nu se răspândească”, a declarat Attila Gasparik.

Directorul Teatrului Naţional din Târgu Mureş a mai arătat că Secţia maghiară a fost invitată în Ungaria şi că cei care au efectuat deplasarea, 60 de persoane, au efectuat câte două teste Real Time PCR pe cheltuiala organizatorilor, toţi fiind testaţi negativ.

„Atunci eram în siguranţă. Dar testul este negativ până în momentul în care îl faci, fiindcă nu ştii cum cine te întâlneşti ulterior. Noi nu avem fonduri pentru teste COVID-19 şi nu le putem pretinde angajaţilor să îl facă pe cheltuiala lor. Aşa ar fi cel mai simplu şi am şti când oamenii se vor reîntoarce la muncă”, a precizat Gasparik.

Teatrul Naţional Târgu Mureş a anunţat că instituţia se închide fiindcă prioritare siguranţa şi sănătatea publicului a angajaţilor.

„Prin urmare, orice potenţial pericol este evaluat şi se iau măsuri în consecinţă. În acest sens, conducerea Teatrului Naţional Târgu-Mureş a decis să suspende, începând din data de 6 octombrie, activitatea instituţiei, până la clarificarea situaţiei, urmând să vă comunicăm în timp util orice noutăţi. Întreaga incintă a Teatrului Naţional Târgu Mureş a fost dezinfectată. Spectacolele vor fi reprogramate, iar biletele achiziţionate rămân valabile. Totodată, contravaloarea biletelor va fi returnată, la cerere, la o dată ulterioară. Vă mulţumim anticipat pentru înţelegere şi pentru că ne sunteţi alături în această perioadă marcată de mari provocări”, au precizat reprezentanţii Teatrului Naţional Târgu Mureş, într-un comunicat de presă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel