EXCLUSIV  Cât de obligatorii sunt cotele obligatorii?

Ramona Mănescu, europarlamentar / 17 sep 2018 / 21:19 Salveaza PDF Comentarii
Parlamentul European
Descriere foto: Parlamentul European

Cred că răspunsul care se apropie cel mai mult de realitate este: „depinde cine întreabă”.

Săptămâna trecută, Parlamentul European a votat cu o largă majoritate (490 de voturi pentru si 148 împotrivă) un cuprinzător raport referitor la stadiul actual al relațiilor UE-SUA[1].

 

Normal, el conține atât laude cât și critici mai mult sau mai puțin dure, precum si propuneri extrem de interesante cu privire la modalitățile în care această relație se poate întări și poate funcționa mai eficient și benefic pentru ambele maluri ale Atlanticului.

 

Sunt multe elemente de interes în cuprinsul Raportului prezentat de Elmar Brok, iar textul merită citit cu atenție. Unele dintre articolele sale interesează în mod special România, iar aici aș putea aminti articolul 50, care subliniază nevoia ca SUA și UE să caute împreună soluții la rezolvarea conflictelor înghețate și dă ca exemplu Transnistria, sau articolul 46, care cere Comisiei să nu mai întârzie cu măsurile ce ar putea determina SUA să ridice obligativitatea vizelor pentru români.

 

Dintre toate prevederile acestui raport, aș dori să remarc în special articolul 28, care se referă la contribuțiile financiare ale Statelor Membre NATO la bugetul organizației, mai exact obiectivul de a cheltui 2% din PIB pentru apărare, angajament de care țara noastră se achită începând cu anul 2017.

 

Aici observăm că textul adoptat de Parlamentul European, aduce completări unei prevederi foarte clare și fără echivoc la care s-au angajat toti membrii NATO la summitul din 2014, cea care obligă toate statele membre să aloce anual minim 2% din PIB pentru apărare. Mai exact, raportul votat de Parlamentul European adaugă următoarele:

 

insistă asupra faptului că repartizarea sarcinilor nu ar trebui să se axeze exclusiv pe aporturi (obiectivul de a cheltui 2% din PIB pentru apărare), ci ar trebui să se axeze și pe rezultate (capacități măsurate în forțe mobilizate, pregătite și sustenabile)”.

 

Această flexibilitate în contribuția la securitatea comună, pe care unele țări europene și-o doresc, se regăsește acum într-un puternic text adoptat de Parlamentul European.

 

Nu pot să nu remarc similaritatea cu un alt pachet legislativ european, cel referitor la migrație și mecanismul automat de relocare.Reamintesc că pe subiectul migrației, în ciuda interpretărilor date de ne-prieteni, România și-a exprimat mereu solidaritatea cu țările care duc greul efortului de primire și găzduire a migranților și nu s-a eschivat niciodată de la a se achita de sarcinile ce-i revin.

 

Poate trebuie afirmat mai des și mai clar: România este țară europeană care știe să împartă atât eforturile cât și beneficiile, care știe ca trebuie să fie parte a UE și la bine, dar și la greu.

 

Opțiunea pe care a exprimat-o România, dar care nu a primit susținerea necesară pentru a se regăsi în textele europene, era cea a altor tipuri de contribuții, în contrapartidă la găzduirea obligatorie a unui număr de migranți repartizați automat de un algoritm matematic: contribuții la FRONTEX, la centrele de sortare din țările terțe, la programele de asistență din taberele de refugiați și altele asemenea.

 

România a adus și argumente în sprijinul poziției sale, poate cel mai practic fiind cel al refuzului migranților de a veni în România, efectul fiind o migrație ilegală secundară, iar de aici nevoia unui efort de securitate suplimentar și total inutil.

 

Deși, mult mai târziu, instituțiile europene au început să dea dreptate argumentelor României, legislația europeană continuă să aplice același mecanism rigid de relocare automată, bazat pe algoritmi matematici și nu pe realitățile din teren (articolul 36 din Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională prezentate într-unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe sau de către un apatrid[2]).

 

Consider că textul adoptat săptămâna aceasta de Parlamentul European, referitor la relația UE-SUA este unul care avantajează pozițiile externe ale României, oferind argumente juridice în susținerea lor.

 

De asemenea, cred că a oferi flexibilitate în solidaritatea privind apărarea dar a o nega în mecanismele similare privind migrația ar însemna o afirmare directă a existenței dublelor standarde, ceea ce nu cred că ar face cinste nici Bruxellului și nici State Membre. Bineînțeles, a ne întreba dacă există standarde duble în politica europeană este o întrebare retorică. În practică, le vedem în aproape toate domeniile, de la securitatea energetică la politica privind concurența, iar în mai toate situațiile, beneficiarii dublelor standarde sunt aceleași state mari și influente care-și impun propriile interese în politica europeană.

 

Mă aștept ca România să folosească cât mai bine aceste argumente, cu atât mai mult cu cât ele sunt în avantajul nu doar al țării noastre ci și al eficienței unor politici europene care, până acum, nu au produs încă rezultatele așteptate - cele referitoare la gestionarea migrației.

[1] Raport referitor la stadiul actual al relațiilor UE-SUA http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+REPORT+A8-2018-0251+0+DOC+XML+V0//RO

[2] REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională prezentate într-unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe sau de către un apatrid https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:52016PC0270(01)&qid=1536833917044



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26