EXCLUSIV  Klaus Iohannis mai are 24 de ore

De vineri, 25 aprilie, ar trebui să înceapă campania pentru referendumul organizat de către președintele Klaus Iohannis cu privire la teme de justiție. 

Președintele ar trebui ca joi sau vineri să emită decretul pentru organizarea referendumului, dar și întrebările, odată cu decretul. 

"Nu există un termen, președintele face referendumul după ce primește de la Parlament avizul că a luat act de dorința lui de a face referendum. Apoi președintele emite decretul de organizare, iar tot atunci este obligat să anunțe și întrebările. În acel moment toată treaba trece asupra Guvernului. Guvernul este cel care se ocupă de organizare. Este o perioadă de campanie și pentru referendum de 30 de zile, deci cu cel puțin 30 de zile înainte de data referendumului ar trebui să emită decretul" a spus Augustin Zegrean, fost președinte al CCR, pentru DCNews

Referendumul, nicio eficiență?

Informația este confirmată și de către avocatul Lucian Bolcaș, pentru DCNews, care a precizat că mâine este ultima zi în care președintele trebuie să emită întrebările. 

”Președintele Klaus Iohannis a trimis temele referendumului la Parlament, care le-a aprobat. Aici e o problemă, din punctul meu de vedere, nu temele trebuiau trimise, ci întrebările, pentru că între teme și întrebări poate să existe o mare discrepanță. Discuția e pur teoretică, pentru că ambele teme vizează modificări constituționale, așa că referendumul, în afară de un caracter pur consultativ, nu are nicio eficiență practică ci cel mult una electorală” a mai declarat avocat pentru DCNews

Gheorghe Iancu, fost Avocat al Poporului, spune, pentru DCNews, pe de altă parte, că legea 3/2000 nu prevede niciun termen cu privire la întrebările pe care trebuie să le adreseze președintele Klaus Iohannis. ”Temele propuse sunt total neconstituționale, în ambele, chiar în situația în care poporul le votează, mergem la vot degeaba, pentru că nu poate fi modificată Constituția. De exemplu, o temă propusă este despre interzicerea emiterii OUG, dar Constituția prevede că se pot emite. Referendumul care poate avea efect asupra Constituției este la articolul 150 până la 151, nu 90 pe care se bazează dumnealui când face referendumul. Nu știu ce consilieri are!”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel