Viorica Dăncilă, propunerile de miniștri interimari

Premierul Viorica Dăncilă afirmă că este inacceptabilă și lipsită de fundament decizia președintelui Klaus Iohannis de a respinge propunerile de  noi miniștri pentru portofoliile Ministerului Justiției, Ministerului Fondurilor Europene și Ministerului pentru Românii de Pretutindeni. 

Premierul a luat act de decizia președintelui de a nu da curs demisiilor ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, ministrului pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero, respectiv a ministrului Justiției, Tudorel Toader.

"Sunt un om al dialogului și am încercat, așa cum era și firesc, să am cu președintele Iohannis o discuție premergătoare acestei decizii. Constat, cu regret, că președintele refuză colaborarea instituțională și că, în continuare, prin acțiunile sale încearcă să împiedice buna desfășurare a activității Guvernului României. Din păcate, campania electorală rămâne pentru președintele Iohannis o miză mai importantă decât continuarea activității ministerelor și punerea în aplicare a măsurilor guvernamentale, în beneficiul românilor", precizează Viorica Dăncilă. 

Propuneri miniștri interimari

Cele trei propuneri pentru funcțiile de ministru, respectiv Oana Florea, Tit-Liviu Brăiloiu și Eugen Nicolicea respectă toate condițiile prevăzute de Constituția României, republicată, și de legile organice aplicabile, iar persoanele nominalizate nu se află în incompatibilitate, potrivit legislației în vigoare.

Premierul Viorica Dăncilă va transmite în această seară președintelui Iohannis propunerile de numire a vicepremierului Ana Birchall, ministru interimar pentru portofoliul Ministerului Justiției, a ministrului Eugen Teodorovici, ministru interimar pentru portofoliul Ministerului Fondurilor Europene și a ministrului Radu Ștefan Oprea, ministru interimar pentru portofoliul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel