EXCLUSIV  Carmen Avram, primul vaccin la București, rapelul la Bruxelles: Sunt într-o situație complicată cu certificatul verde

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay

Carmen Avram a povestit prin ce situaţie trece cu vaccinarea anti Covid-19. 

"Certificatul verde nu e perfect. Eu sunt într-o situaţie acum destul de complicată, pentru că am făcut primul vaccin la Bucureşti şi al doilea vaccin la Bruxelles, pentru că nu am putut să plec, pur şi simplu, de aici. S-a nimerit rapelul într-o perioadă în care nu puteam pleca. Şi l-am făcut la Bruxelles. Iar acum trebuie să văd cum pot să-mi scot certificatul verde. Pentru că România spune că nu poate să mi-l dea, Belgia spune că nu are primul meu vaccin şi am rămas aşa, între două lumi şi nu ştiu cum o să fac. Deci certificatul nu e perfect, dar e perfectibil", a explicat europarlamentarul Carmen Avram în cadrul emisiunii "Ce se întâmplă?", realizată de către Răzvan Dumitrescu la DC News.

***

Întrebată cât o să dureze acest certificat, Carmen Avram a răspuns: „În principiu, se spune că va fi valabil 12 luni. El va fi în vigoare atâta vreme cât va dura pandemia. Dacă în iulie anul viitor se va constata că pandemia e departe de a fi încheiată, acest certificat verde va fi prelungit, şi va fi prelungit cât vom fi în pericol şi, din păcate, văd că suntem în continuare în pericol. În Marea Britanie, de exemplu, se întâmplă lucruri foarte grave cu varianta indiană. Dar ce vreau să spun este că acest certificat verde a fost un mare cal de bătaie pentru cei care au vrut să-şi facă notorietate în ţară sau să creeze scandal, pentru că s-a manipulat acest subiect foarte tare şi s-au spus lucruri neadevărate care au speriat lumea, când de fapt acest document e doar ca un paşaport”.

VIDEO: 

Europarlamentarul Carmen Avram a explicat de ce PNRR este de-a râsul-plânsul, în emisiunea „Ce se întâmplă” de la DC NEWS, moderată de Răzvan Dumitrescu

„Europa nu ne dă bani ca să ne facem ce lipsește, nu putem să ne întoarcem cu 50 de ani în urmă. Europa ne dă bani să modernizăm și să ducem spre această Europă a viitorului care își propune ca, până în 2050, să fie primul continent fără emisii”, a transmis europarlamentarul.

„Ambițios plan, dar să comentăm ce fac ai noștri. La un moment dat, ați avut o postare publică, «De-a râsul-plânsul cu PNRR-ul în stil românesc». De ce acest titlu atât de șocant și acuzator?”, a întrebat moderatorul Dumitrescu.

Compunere despre viitor. Nicio țară n-a mai făcut așa ceva

„Pentru că primul lucru pe care l-am făcut când am deschis PNRR a fost să încep cu prima pagină, evident. Această primă pagină a fost și pentru mine foarte șocantă. Erau câteva pagini în care era așa, un soi de compunere. M-am uitat să văd dacă este asumată de România, am văzut la sfârșit că este semnată de domnul Ghinea (n.r., ministrul pentru Investițiile Europene)”, a explicat Avram.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel