Caragiale astăzi. Colocviu

Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române, Facultatea de Litere a Universității din București și Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, organizează, în perioada 10-11 iunie 2022, colocviul național I. L. Caragiale astăzi, cu prilejul comemorării, pe 9 iunie, a 110 ani de la moartea marelui dramaturg român.

„În deschiderea evenimentului, care s-a desfășurat în sala de lectură a bibliotecii Facultății de Litere, au luat cuvântul Cristina Bogdan – Decanul Facultății de Litere, Universitatea din București, Mireille Rădoi – Directorul General al Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I”, Ioan Cristescu - Directorul General al Muzeului Național al Literaturii Române și Liviu Lucaci – Rectorul Universității Naţionale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”.

Lucrările primului panel al manifestării au fost următoarele: Caragiale de azi pe mâine, strălucit susținută de prof. univ. dr. Călin Mihăilescu, În mintea lui Caragiale, prezentată fascinant de scriitorul Matei Vișniec, Scrisoarea pierdută și povestea scenariului de film din anii '90, rostită cu mult aplomb de regizorul Mircea Cornișteanu.” Arată un comunicat BCU Carol I

2. -imagine fara descriere- (captura-de-ecran-din-2022-06-10-la-16-04-33_41554900.jpg)

Caragiale a surprins cel mai bine realitățile, limbajul și metehnele românilor de ieri și de azi. În calitate de sociolog, consider că ne putem uita la Caragiale în fiecare zi printr-o altfel de lupă: literară, dramaturgică, psihologică, antropologică... Practic, prin opera lui Caragiale ne lecturăm pe noi înșine și îi lecturăm pe ceilalți. Dincolo de provocările lansate prin scrierile sale, vă invităm să admirați și scrisul acestuia, la expoziția organizată în holul facultății, acolo unde se regăsesc ediții rare ale operelor sale, reproduceri ale unor manuscrise, corespondență, notițe, precum și reprezentări caricaturale ale personajele sale, a declarat Mireille Rădoi, Directorul General al B.C.U. „Carol I”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel