Bogdan Bucur: Mă amuză ideea că în București sunt prea multe instituții culturale. Descoperiți singuri câte teatre are Budapesta

Foto Pexels
Foto Pexels

Bugetele alocate pentru cultură, educație, cercetare și inovație sunt „ridicole” în România, a transmis istoricul Bogdan Bucur.

„Vă mărturisesc că sunt puține subiecte care mă distrează și mă întristează în același timp. Cu certitudine, în fruntea listei personale sunt dezbaterile publice pe teme culturale sau științifice. În general, lumea - de pretutindeni, nu doar din țara noastră - se exprimă cu maximă lejeritate pe absolut orice temă, chiar dacă nu se pricepe deloc. Totuși, pe subiectele culturale și științifice dezbaterile sunt cu adevărat delicioase. Întrucât au și o notă jalnică, pe lângă comicul de situație inerent. Căci, chiar dacă mizele financiare sunt infime - bugetele alocate pentru cultură, educație, cercetare și inovație sunt ridicole în această țară -, pasiunea cu care oamenii incompetenți discută în contradictoriu este uriașă. Spectacolul oferit publicului este grandios.

Este cazul discuțiilor hilare și interminabile privitoare la starea financiară a celor 28 de instituții culturale din București aflate în subordinea Primăriei Capitalei. Vă mărturisesc că pe unele dintre acestea le cunosc destul de bine. Mai ales ca spectator. Dar cunosc și efortul echipelor manageriale de a oferi bucureștenilor spectacole de înaltă ținută.

Cele 28 de instituții culturale din București primesc în 2022 o subvenție de 282 milioane lei. Prin raportare la bugetul Primăriei Capitalei pe 2022 - 8,8 miliarde lei  - suma alocată celor 28 de instituții culturale bucureștene reprezintă 3% din buget”, a scris Bogdan Bucur pe contul de Facebook.

„Peste toate”, a continuat acesta, „mă amuză la culme ideea - vehiculată în contextul acestor dezbateri - că în București sunt prea multe instituții culturale.”

„Intenționam să ofer drept contraexemplu situația culturală a Budapestei, care are o populație la jumătate față de capitala României. Dar mi-am spus că n-am chef să fiu înjurat de ziua mea: așa că vă las să descoperiți singuri câte teatre are Budapesta”, a conchis Bogdan Bucur.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel