„Ashes Afar” – o poveste despre memorie şi înstrăinare, pe scena ICR Londra

În 12 aprilie, ca parte a seriei teatrale inaugurate anul trecut la sediul Institutului Cultural Român din Londra, va fi prezentat, în limba engleză, spectacolul „Ashes Afar”, una dintre revelaţiile ediţiei din 2015 a Festivalului Edinburgh Fringe şi unul dintre cele mai de succes producții prezentate la ediţia din același an a Festivalului de Teatru Independent „Undercloud” din Bucureşti.

Piesa aparţine Andreei Borţun, regia spectacolului este semnată de Bobi Pricop - unul dintre cei mai cunoscuţi şi premiaţi regizori ai noii generaţii - iar din distribuţie fac parte irlandeza Crissy O’Donovan şi românul Liviu Romanescu. Spectacolul este o producție a Vanner Collective, un parteneriat româno-irlandez cu rădăcini în Oxford School of Drama, unde membrii companiei au fost studenți.  

Ashes Afar” urmărește destrămarea unei familii mixte, formate dintr-un emigrant din Est și o britanică, sub presiunea înstrăinării, discrepanțelor culturale și dilemelor identitare.  Spectacolul a fost descris în termeni entuziaști de presa din Marea Britanie. The Scotsman consideră că „...piesa Andreei Borțun este impregnată de senzații acute de înstrăinare și singurătate… și de foarte mult umor”, iar Edinburgh Spotlight o vedea ca pe „...o piesă de teatru-experiment răscolitoare, complexă și cât se poate de inteligentă.”

Următorul spectacol din seria teatrală a Institutului Cultural Român din Londra, ce va fi prezentat în 17 şi 18 mai 2017, este „Iona” lui Marin Sorescu, într-o producţie a Kibo Productions, în regia şi Sharon Willems şi avându-l în distribuţie pe Alin Bălăşcan. Spectacolul se va juca tot în limba engleză, pornind de la o versiune tradusă de Andreea Deletant și Brenda Walker.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel