DCNews Vremea Vremea pe o lună, până în 19 februarie. Se încălzește de luni

Vremea pe o lună, până în 19 februarie. Se încălzește de luni

foto pexels

Vremea 22 - 29 ianuarie

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a țării, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în extremitatea de nord-est a teritoriului.

Regimul pluviometric va fi local excedentar în extremitatea de nord a țării și apropiat de cel normal în regiunile centrale, iar în rest va fi în general deficitar, mai ales în regiunile sudice.

Vremea 29 ianuarie - 5 februarie

Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele sud-vestice, precum și în extremitatea de nord-est a țării.

Cantitățile de precipitații vor fi deficitare la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile sud-vestice.

Vremea 5 - 12 februarie

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, în regiunile sud-vestice, nord-estice și local în cele centrale și nord-vestice, iar în rest valorile termice vor fi apropiate de cele normale.

Regimul pluviometric va fi ușor deficitar în regiunile sudice și sud- estice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Vremea 12 - 19 februarie

Mediile valorilor termice vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării, posibil ușor mai ridicate în sud-vestul și în nord-estul teritoriului.

Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României.

Știri similare din categoria Vremea Vezi toate articolele