DCNews Politica Guvern Vot buget 2026. Sorin Grindeanu: Guvernul trebuie să acționeze înainte de a se produce dezastrul

Vot buget 2026. Sorin Grindeanu: Guvernul trebuie să acționeze înainte de a se produce dezastrul

Inquam Photos/ Octav Ganea

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a făcut mai multe declarații cu privire la ce se întâmplă cu bugetul României. Proiectul de buget ce urmează a fi votat inclusiv de PSD în această seară, în plenul Parlamentului, este unul de dreapta spune Sorin Grindeanu ”care nu a ținut cont de viziunea PSD”, conform acestuia. 

”Guvernul trebuie să acționeze înainte de a se produce dezastrul” avertizează Sorin Grindeanu. Președintele PSD susține că ei au venit mereu cu soluții, nu cu orgolii. ”Nu este niciun motiv de ceartă aici. Dacă viața oamenilor în vremuri grele înseamnă scandal cu orice preț, înseamnă că ai altă agendă” a spus Sorin Grindeanu. 

Cu toată viteza spre dezastru?

”Pachetul de solidaritate al PSD nu e un moft. Nu trebuie să ne preocupe lupta cu PSD, când prețul litrului de benzină crește de la o zi la alta. E o dovadă de alienare politică în momentul în care admiri dezastrul în loc să iei măsuri urgente. Majoritatea statelor din UE deja au intervenit pentru a-și proteja economia și populația, dar unii de aici încă n-au depășit obsesia cu Pe-Se-De” a declarat Sorin Gindeanu, în Parlament. El a adăugat că atât ministrul Energiei, cât și cel al Agriculturii au pus toate variantele pe masa Guvernului, mai lipsește doar ”ca Guvernul să acționeze înainte de a se produce dezastrul”. 

”Nu e niciun motiv de ceartă aici. Dacă viața oamenilor în vremuri grele înseamnă scandal cu orice preț, înseamnă că are altă agendă politică și nu este interesat cu adevărat de guvernarea țării” a mai declarat liderul PSD, adăugând că bugetul României, pe care PSD îl va vota, trebuie să fie pentru toți românii, nu doar pentru unii. 

Sorin Grindeanu a dat un exemplu care-l revoltă, din bugetul conturat de Ilie Bolojan: ”Miliardarii României, cu mașini de colecție de sute de milioane de euro au  fost scutiți - repet, au fost scutiți de impozite în valoare de 150 de milioane de lei, în timp ce persoanele cu dizabilități, nu”.

Știri similare din categoria Guvern Vezi toate articolele