DCNews Vremea Veste proastă înainte de meciul cu Islanda. Ce s-a întâmplat cu un jucător de bază

Veste proastă înainte de meciul cu Islanda. Ce s-a întâmplat cu un jucător de bază

Potrivit FRF, Vlad Chiricheș a ajuns duminică în țară și s-a alăturat lotului național. Acesta a jucat sâmbătă în seria A și a fost schimbat în urma unor dureri resimțite.

„În urma examenului clinic și a investigației RMN efectuate astăzi (duminic-n.r.), staff-ul medical al tricolorilor a constatat că, la meciul de sâmbătă al lui Sassuolo, Vlad a suferit o leziune fibrilară la nivelul gambei drepte, pentru care are nevoie de 8-10 zile de tratament și recuperare. Ca urmare, devine indisponibil pentru acțiunea României din această lună”, a transmis FRF.

Chiricheș este al doilea fundaș care devine indisponibil, după Ionuț Nedelcearu, care a fost înlocuit cu Mihai Bălașa. FRF a anunțat că meciul cu Islanda, programat în 8 octombrie, se va disputa fără spectatori, deși UEFA anunțase că țările-gazdă pot primi fani proprii până la 30% din capacitatea stadionului. Autoritățile islandeze vor introduce de luni noi restricții, după creșterea numărului de cazuri de Covid, relatează Mediafax.

Știri similare din categoria Vremea Vezi toate articolele