O nouă tragedie cauzată de valul extrem de caniculă din Italia readuce în prim-plan condițiile dramatice în care lucrează muncitorii agricoli. Un tânăr român de 19 ani a murit pe câmp în timp ce culegea roșii, devenind a cincea victimă a căldurii sufocante din ultimele luni. În prezent, 25 din cele 27 de mari orașe italiene se află sub cod roșu de caniculă, în timp ce seceta extremă amenință să declanșeze starea de urgență.
Valurile de caniculă care au asfixiat Italia în ultimele luni au provocat decesul a cinci lucrători agricoli, cel mai recent caz survenind duminica trecută, când un tânăr român în vârstă de 19 ani a murit din cauza căldurii sufocante în timp ce culegea roşii în apropiere de Cremona, potrivit sindicatului Flai Cgil, relatează marţi agenţia EFE și Agerpres.
Cod roșu de caniculă în Italia: Orașele afectate de valul de căldură
Până miercuri, 25 din cele 27 de mari oraşe monitorizate în Italia vor rămâne în alertă roşie din cauza celui de-al patrulea val de caniculă de anul acesta, în timp ce Messina şi Reggio Calabria (sudul Italiei) au trecut de la alerta galbenă la cea portocalie, potrivit Ministerului Sănătăţii.
Prognoza estimează prima scădere, uşoară şi temporară, a temperaturii între vineri duminică, mai ales în nord şi în regiunile centrale din apropierea Mării Adriatice, unde temperaturile ar urma să scadă sub 35 de grade, potrivit Meteo.It, în timp ce în restul ţării nu vor mai depăşi 36-37 de grade.
La munte va persista căldura extremă. Temperaturi sub zero grade vor fi numai la altitudini cuprinse între 4.500 şi 4.800 de metri, deşi se aşteaptă ca spre sfârşitul săptămânii astfel de temperaturi să coboare şi la altitudini între 3.800 şi 4.200 de metri.
Furtuni violente și secetă istorică: Stare de urgență în agricultură
Pe de altă parte, în patru regiuni din centrul Italiei - Abruzzo, Umbria, Basilicata şi Molise - începând de marţi există riscul apariţiei unor furtuni din cauza trecerii unui sistem de joasă presiune.
Vara aceasta a fost una dintre cele mai secetoase din ultimii 70 de ani în regiunea Piemont, cu un deficit de precipitaţii de 55% în ultimele trei luni, prin urmare această regiune se pregăteşte să declare stare de urgenţă. "De la jumătatea lunii mai, temperaturile au fost peste cele normale şi deficitul de apă pune în genunchi agricultura provinciei", a declarat Bruno Mecca Cici, preşedintele Coldiretti Torino, cea mai mare asociaţie agricolă.