În 1999 s-a anunţat că în România a avut loc “cea mai mare şi reuşită privatizare”: Asistența medicală primară a “fost privatizată”, a fost scoasă din sistemul bugetar şi la peste 14.000 de medici de familie, li s-au pus cărţile de muncă în braţe, li s-au concesionat cabinetele – majoritatea neavând autorizaţie sanitară de funcţionare, adică, erau ruine – medicii au fost obligaţi să preia şi cărţile de muncă şi obligaţiile a peste 30.000 de asistente şi li s-a spus, tacit, “descurcaţi-vă, din ceea ce câştigaţi, asiguraţi asistența medicală primară”!
Că ne-am dorit sau nu, că ne-a plăcut sau nu, am pornit la un drum greu şi anevoios în a fi şi medici şi manageri ai unei activităţi pe care am învăţat-o din mers. Sursa principală de finanţare a fost şi este Contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate. De-a lungul anilor am trăit pentru a ne organiza cabinetele, pentru a ne desfăşura activitatea. An după an a trebuit să mai adăugăm câte o piedică în calea celor două activităţi. An după an, în loc să mergem spre mai bine, pe ambele paliere ale activităţii noastre, ne-am afundat tot mai mult. Au fost piedici care, în loc să ne ducă înainte, ne afundau tot mai mult.
Acum noua Lege a salarizării ne desfiinţează şi că manageri dar şi ca profesie. Acum suntem în situaţia:
1. Să falimentăm ca mod de organizare, cabinet, dar
2. Și ca medici, arătându-ni-se că nu suntem consideraţi medici.
In Anexa II, la Pag 68 din lege scrie: Art 10(1) Salariile individuale ale personalului contractant din cabinetele medicale individuale, organizate conform OG 124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare din asistența medicală primară şi ambulatorie de specialitate se stabilesc prin negociere ŞI NU POT FI MAI MICI DECÂT SALARIILE DE BAZĂ PE FUNCŢII, GRADE ŞI TREPTE PROFESIONALE, STABILITE CORESPUNZĂTOR VECHIMII ÎN MUNCA PREVĂZUTE PENTRU UNITĂŢILE CLINICE.
(2) Reprezentantul legal al cabinetelor medicale din asistenta medicală primară şi ambulatorie de specialitate care au pe lista proprie un număr mai mic de 1.000 asiguraţi sau în cazul în care nivelul veniturilor realizate nu permite încadrarea personalului contractual cu normă întreagă, poate dispune încadrarea cu fracţiuni de normă.
Suntem singura profesie liberală care funcţionează în sistem privat căreia statul îi impune salariu obligatoriu angajaţilor săi. Nici contabililor, notarilor, avocaţilor sau inginerilor nu li se impune să aibă pentru angajaţii lor un salariu obligatoriu. Numai nouă, medicilor de familie. Să trec peste obligativitate, ca mod de funcţionare aberantă a unui mod de abordare a problemei, dar nu pot accepta ideea că, din contractul pe care un medic/cabinet îl are cu Casa de Asigurări, nu are venitul necesar pentru a acorda acest venit unei asistente, iar medicul nu are venitul corespunzător gradului său din sistemul bugetar. Dacă impui un salariu pentru asistentă, trebuie să ai în vedere şi venitul corespunzător al medicului! Ori, salariul mediu brut al unei asistente, din grila, este 4.444 lei. Dacă adăugăm contribuţiile şi impozitul, costurile totale se ridică la 5.455 lei. Dacă medicul este medic primar, el ar trebui să aibă şi el un venit corespunzător gradului său din sistemul clinic, aşa cum scrie în Legea salarizării, adică în medie, 14.815 lei. Dacă la acestea adăugăm un minim de 4.600 lei cheltuielile de funcţionare ale cabinetului, înseamnă că venitul cabinetului ar trebui să fie de minim 24.870 lei. Este o sumă fantastică pe care nici un cabinet de medicină de familie în România, indiferent de numărul de înscrişi, nu o are. Un cabinet de medicină de familie cu medic primar şi 1.000 asiguraţi înscrişi are un venit mai mic de 10.000 lei. Din ce vor susține medicii de familie această obligativitate impusă de Legea Salarizării? Ce se va întâmpla cu cabinetele de medicină de familie? Vor funcţiona doar pentru salariul asistentei şi cheltuieli de funcţionare? Şi medicul, el din ce trăieşte?
În lege se face referire doar la salariul obligatoriu pe care trebuie să-l asigurăm asistentului dar, pentru că noi suntem consideraţi privaţi, deşi desfăşuram activitate de asistenţă medicală publică, pe tarife obligatorii, impuse, nu se face referire şi la venitul nostru ca medici. Oare noi, medicii de familie, nu suntem şi noi medici? Munca noastră nu este şi ea muncă de medic? Dacă pentru asistenţii noştrii sunt impuse ca obligatorii nişte salarii, de ce nu se are în vedere ca şi veniturile noastre – ceea ce rămâne după ce se scad toate cheltuielile de funcţionare ale cabinetului - să fie la nivelul pregătirii şi responsabilităţilor noastre, adică a medicilor din unităţile clinice?
Personal sunt de acord cu creşterea salariilor medicilor şi a asistentelor. Este un lucru bun care trebuia făcut de mult timp, DAR nu sunt de acord cu lipsa de consideraţie la care suntem supuşi, noi, medicii de familie. Acest mod de abordare a activităţii cabinetelor de medicină de familie va duce la închiderea cabinetelor, la desfiinţarea acestei specialităţi, cu repercusiuni deosebit de grave asupra sistemului de asistenţă medicală din România.
Am pornit în 1999 a fi peste 14.000 de medici de familie şi tot atâtea cabinete şi am ajuns astăzi să fim doar 11.200. Din 2004 şi până în prezent au ieşit din sistem 11,5% cabinete. Media de vârsta a medicilor este de peste 55 de ani. Anual termină rezidenţiatul doar circa 150 de medici de familie, care, majoritatea, pleacă în ţări unde sunt corect recunoscuţi şi plătiţi. Peste 400 de localităţi din ţară duc lipsă a peste 500 medici de familie. Suntem la un pas de desfiinţare, iar Legea salarizării va definitiva acest proces.
Fac apel la dumneavoastră să analizați situaţia prezentă şi viitoare a Asistenţei medicale primare şi să ne sprijiniţi în demersurile noastre de a rezolva această problemă: fără o finanţare corespunzătoare a Asistenţei medicale primare, cabinetele de medicină de familie vor intra în faliment. Am fi primul stat din Uniunea Europeană care rămâne fără baza sistemului de asistenţă medicală: Medicina de familie.
Dr. Cătălin Petrencic
Medic primar MG/MF
Mănăstirea - Călăraşi