Liderii UDMR se întrunesc în şedinţă duminică, de la ora 18:00, pentru a stabili dacă îi acordă sau nu sprijin politic lui Adrian Veştea pentru funcţia de prim-ministru, a anunţat liderul deputaţilor formaţiunii, Csoma Botond.
Vestea desemnării lui Veștea, o surpriză pentru partide
El a precizat că UDMR a fost luat prin surprindere de hotărârea preşedintelui Nicuşor Dan de a-l nominaliza pe Adrian Veştea ca prim-ministru.
„Vom avea la ora 18:00 o şedinţă şi vom vedea ce vom face. (...) Sunt absolut sigur că decizia noastră nu se va rezuma la faptul dacă vom primi sau nu portofolii ministeriale în noul Guvern. Este o analiză mult mai complexă. Trebuie să vedem ce susţinere are domnul Veştea, din ce zonă. PSD nu ajunge pentru o majoritate", a explicat parlamentarul UDMR, la Digi24.
UDMR se aștepta ca Eugen Tomac să își depună mandatul
Csoma Botond a adăugat că UDMR se aştepta ca Eugen Tomac să renunţe la mandat, în condiţiile în care nu avea susţinere parlamentară, iar partidele din fosta coaliţie să formuleze o nouă propunere.
Citește și: UDMR nu susține Guvernul Tomac „în formatul actual”. Tanczos Barna: Acestea sunt liniile roșii
„Ne-am gândit că poate se vor flexibiliza puţin poziţiile politice după ce Tomac nu strânge majoritatea sau renunţă la mandat. Am crezut că va exista această situaţie când poziţiile politice se vor flexibiliza şi vom fi în acea situaţie când putem merge la Cotroceni cu o propunere de premier. Nu a fost aşa. Domnul Nicuşor Dan a făcut această desemnare", a afirmat el.
Duminică dimineaţa, preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că Eugen Tomac şi-a depus mandatul de premier desemnat şi îl propune în locul acestuia pe Adrian Veştea, notează Agerpres.