Așa că, dacă ai printre prieteni pe cineva cu numele Valeriu, anul acesta ai ratat să-i urezi „La mulți ani!“, dar o poți face anul viitor. Nici Nicu Alifantis nu a știut foarte mult timp că poartă două nume de sfinți, așa că a împărtășit pe Facebook o urare cum se cuvine, ca de la Valeriu la Nicu.
„Prins cu ale mele lumești mi-a ieșit din minte că pe 29 ianuarie, a fost Sf. Valeriu. E adevărat că în calendarul romano-catolic, dar tot Sfânt e, așa n-ai ce-i face.
La fel de-adevărat e că și pe mine mă cheamă Valeriu, dar în afară de cartea de identitate, nimeni nu mi-a zis așa, însă cel mai tare m-a amuzat că mi-au trebuit atâția ani ca să aflu acest lucru!
Așa că La mulți ani, Valeriu!... Mulțumesc, Nicule, ne vedem de Sfântul Nicolae!“, a scris Nicu’ Alifantis pe Facebook.
Nicu Alifantis este un muzician, compozitor și poet român, cunoscut pentru contribuția sa semnificativă la muzica folk și la muzica de teatru din România. S-a născut pe 31 mai 1954 în Brăila și a devenit unul dintre cei mai apreciați artiști ai genului său.
Alifantis este recunoscut pentru stilul său distinctiv, care îmbină influențe folk cu elemente de rock, jazz și muzică clasică. De-a lungul carierei sale, a compus și interpretat numeroase melodii de succes, multe dintre ele având versuri inspirate din poezii ale unor autori români celebri, precum Nichita Stănescu și George Bacovia.