Diagnosticul de parodontită nu înseamnă automat că următorul pas este o intervenție chirurgicală. Tratamentul bolii parodontale se stabilește etapizat, în funcție de severitatea afectării, adâncimea pungilor parodontale, sângerarea la sondare, pierderea de atașament și de os, dar și de răspunsul țesuturilor după primele etape terapeutice. Din acest motiv, pentru unii pacienți, un tratament al parodontozei poate începe și, în anumite situații, poate rămâne la nivelul terapiei nechirurgicale.
Ce presupune terapia parodontală nechirurgicală?
Scopul acestei etape este reducerea încărcăturii bacteriene și îndepărtarea plăcii și a tartrului de pe suprafața dinților și din zonele aflate sub marginea gingiei. Tratamentul poate include igienizare profesională și instrumentare subgingivală, prin care sunt curățate suprafețele radiculare inaccesibile prin periajul obișnuit.
Un tratament parodontoza nechirurgical nu trebuie confundat, așadar, cu un simplu detartraj realizat periodic în scop profilactic. În cazul parodontitei, medicul urmărește zonele afectate și intervine inclusiv subgingival, acolo unde acumulările bacteriene și tartrul întrețin inflamația țesuturilor care susțin dintele.
Când poate fi suficient tratamentul fără operație?
Terapia nechirurgicală reprezintă o etapă importantă în controlul parodontitei și poate produce un răspuns favorabil mai ales în zonele în care pungile parodontale pot fi curățate eficient. Nu există însă o valoare unică a adâncimii pungii care să stabilească, de una singură, dacă pacientul trebuie sau nu operat.
Alegerea unui tratament pentru parodontoză ține de ansamblul informațiilor obținute la evaluare: distribuția și profunzimea pungilor, sângerarea la sondare, nivelul pierderii de atașament, aspectul osului, mobilitatea dentară, eventualele afectări ale furcațiilor și factorii de risc individuali. Tocmai de aceea, doi pacienți cu măsurători aparent asemănătoare pot primi recomandări diferite.
Reevaluarea arată dacă este nevoie de următoarea etapă
După terapia inițială, țesuturile au nevoie de timp pentru a răspunde tratamentului, iar ulterior este realizată reevaluarea parodontală. Medicul măsoară din nou pungile, urmărește sângerarea la sondare și analizează dacă inflamația s-a redus. În anumite zone, răspunsul poate fi suficient pentru ca pacientul să treacă la etapa de monitorizare și mentenanță.
Astfel, tratamentul parodontozei început nechirurgical nu trebuie considerat insuficient dacă ulterior se recomandă o procedură suplimentară. Prima etapă permite atât controlul factorilor locali, cât și identificarea mai precisă a zonelor care continuă să prezinte probleme și care pot necesita o abordare diferită.
De ce răspunsul la terapia inițială contează în alegerea tratamentului?
Două persoane cu un diagnostic similar nu răspund neapărat identic la prima etapă de terapie. Reducerea inflamației, îmbunătățirea igienei orale și curățarea atentă a suprafețelor radiculare pot determina modificări ale adâncimii pungilor parodontale, motiv pentru care planul inițial poate fi ajustat după reevaluare.
Într-un tratament pentru parodontoză, această etapizare permite evitarea unor proceduri chirurgicale acolo unde țesuturile au răspuns favorabil și, în același timp, identificarea zonelor în care accesul chirurgical sau procedurile regenerative pot deveni necesare. Indicația unei operații nu este, prin urmare, o consecință automată a diagnosticului.
Când poate intra în discuție chirurgia parodontală?
Dacă după terapia nechirurgicală persistă pungi profunde, sângerare la sondare sau anumite defecte osoase, medicul poate recomanda o etapă terapeutică suplimentară. În funcție de situație, aceasta poate presupune reinstrumentare subgingivală sau proceduri chirurgicale de acces ori regenerative, prin care se urmărește tratarea zonelor ce nu au răspuns suficient la terapia inițială.
Nu orice tratament al parodontozei presupune obligatoriu o operație, după cum nici evitarea chirurgiei nu trebuie să devină un obiectiv în sine. Important este ca metoda aleasă să corespundă situației clinice și răspunsului obținut după fiecare etapă.
Controlul bolii continuă și după tratamentul activ
Indiferent dacă este necesară sau nu chirurgia, controlul parodontitei presupune și o etapă de întreținere, cu igienă orală atentă, controale și ședințe profesionale periodice stabilite în funcție de riscul individual. Un tratament pentru parodontoză nu se încheie odată cu reducerea inflamației, deoarece monitorizarea permite depistarea din timp a zonelor în care apar din nou semne de activitate a bolii și adaptarea conduitei terapeutice.