DCNews Stiri Țara unde pensia şi salariul minim sunt insuficiente pentru a cumpăra 1 kilogram de carne de vită

Țara unde pensia şi salariul minim sunt insuficiente pentru a cumpăra 1 kilogram de carne de vită

Țara unde pensia şi salariul minim sunt insuficiente pentru a cumpăra 1 kilogram de carne de vită / Foto Pexels

Peste 5 milioane de oameni au acest venit, care a scăzut miercuri la 7,59 de dolari la cursul oficial, după ce a fost echivalentul a 29,68 de dolari în martie, când guvernul a aprobat majorarea salariului şi a pensiei, ultima decretată până în prezent.

Salariul nu a fost îndeajuns în această miercuri nici pentru a cumpăra un kilogram de brânză de bivoliţă, care se vindea cu 8,43 de dolari, însă a fost suficient pentru a cumpăra o cutie de 30 de ouă, echivalentul a 5,75 de dolari.

În situația de față, o familie de 5 persoane are nevoie de echivalentul a peste 470 de dolari pe lună pentru a-şi putea permite coşul alimentar de bază, conform estimărilor Centrului de Documentare şi Analiză Socială al Federaţiei Profesorilor din Venezuela (Cendas-FVM).

Aprecierea dolarului, care a fost de 52% în luna decembrie, îi afectează în principal pe venezuelenii care continuă să câştige în moneda locală - bolivarul -, care în această lună s-a devalorizat cu 34% faţă de dolarul american.

Nemulţumirea clasei muncitoare, nu doar din cauza salariilor mici, dar şi din cauza scăderii condiţiilor de muncă, s-a manifestat în protestele pe care organizaţiile sindicale le-au declanşat în acest an 2022.

Conform ONG-ului Observatorul Venezuelean privind Conflictele Sociale (OVCS), în luna noiembrie au avut loc 499 de manifestaţii, multe dintre ele cu participarea lucrătorilor publici şi a pensionarilor, care au denunţat 'puterea scăzută de cumpărare' a salariilor şi pensiilor 'pe fondul fluctuaţiilor zilnice ale dolarului. 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele