Lisa Ohrmundt, o femeie din statul american Georgia, a descoperit în locuința ei, pentru a doua oară în ultimii patru ani, un stup estimat la peste 100.000 de albine, scrie CNN.
Ea locuiește în casa cu pricina din orașul Decatur de 14 ani. Până acum, a apelat de patru ori la companii specializate în îndepărtarea albinelor.
„Acum patru ani, în mai 2017, a fost îndepărtat un stup imens, câțiva ani mai încolo unul mai mic, în urmă cu o săptămână altul mai mic, iar acum acesta, sperăm să fie ultimul”, a declarat Lisa Ohrmundt.
A descoperit stupul după ce a văzut albinele în jurul casei
Lisa Ohrmundt a descoperit stupul după ce a văzut albinele zburând și dispărând deodată.
„Le vedeai apărând și dispărând și te gândeai că e ciudat. De data aceasta intrau și multe în casă, în orice moment aveam în jur de 20-25 de albine la baza ușii glisante”, a mai explicat femeia.
Directorul companiei Georgia Bee Removal, Bobby Chaisson, a declarat pentru CNN că albinele aleg locuința Lisei pentru că „pur și simplu le place această casă. Nu știu de ce, parcă are un afiș pe care scrie *Albinele sunt binevenite”.
Recent, un bărbat din Texas a fost ucis de albine în timp ce tundea iarba
În luna aprilie, un bărbat din Brecknridge, Texas a murit după ce a fost atacat de un roi de albine agresive în curtea casei sale, scria CNN.
Bărbatul în vârstă de 70 de ani tundea peluza când a fost atacat de roiul de albine africanizate, cunoscute și ca „albine ucigașe”.
În ciuda eforturilor pompierilor de a-l resuscita pe bărbat, a fost constatat decesul. Unul dintre pompieri a reușit însă să o salveze pe soția bărbatului de 70 de ani, după ce a îmbrăcat-o cu uniforma lui și a scos-o din casă. În cele din urmă, ea a fost transportată la spital.
„Coloniile de albine africanizate sunt complet diferite, la fel și felul în care trebuie gestionate”, spunea atunci Bobby Cahisson, director al companiei Georgia Bee Removal.