Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a reacționat după ce consilierul județean AUR Marcel Mihoc a propus ca acesta să primească titlul de Cetățean de Onoare al Județului Timiș.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a comentat propunerea consilierului județean AUR Marcel Mihoc, fost secretar general al PSD Timiș, ca acesta să fie desemnat, în viitor, Cetățean de Onoare al Județului Timiș.
Liderul social-democrat a afirmat că apreciază inițiativa și i-a mulțumit lui Marcel Mihoc pentru gest, însă a subliniat că nu consideră că are nevoie de o asemenea distincție.
„Eu mă simt onorat de diploma pe care mi-am luat-o la Universitatea de Vest din Timișoara și de celelalte diplome pe care le-am obținut. Nu am nevoie de așa ceva”, a spus liderul PSD.
Acesta a adăugat că și-ar dori mai degrabă ca proiectele începute în Timișoara și în județ să fie continuate.
„M-aș bucura foarte mult pentru Timișoara să se continue proiectele pe care le-am început. Îi mulțumesc lui Marcel Mihoc, dar nu cred că este cazul de acest lucru”, a declarat Sorin Grindeanu.
Știre inițială:
Propunerea a fost formulată în cadrul ședinței în care profesorul universitar dr. Margit Șerban a primit titlul de Cetățean de Onoare al Județului Timiș. Cu acest prilej, Marcel Mihoc a susținut că aceeași distincție ar trebui acordată și altor medici de prestigiu din județ, printre care profesorii Poenaru, Bârsășteanu, Bratu, Dumitrașcu, Săndesc, Brânzan și Păunescu.
În intervenția sa, consilierul județean a extins discuția și asupra clasei politice, afirmând că, dintre politicienii pe care îi cunoaște, Sorin Grindeanu ar merita această distincție.
„Dintre toți politicienii pe care îi cunosc de peste 30 de ani, domnul Sorin Grindeanu este o persoană care a făcut pentru acest județ mult mai mult decât a făcut toată clasa politică și îl propun ca pe viitor să fie și dumnealui propus ca Cetățean de Onoare”, a declarat Marcel Mihoc în plenul Consiliului Județean Timiș.